Ana Maria Narti, născută în 1936, la Bucureşti, nu este o persoană oarecare ci o puternică personalitate a cărei voce s-a făcut auzită în Suedia încă de la început, din anul 1970, când a primit azil politic şi şi-a întemeiat o familie suedeză. A scris eseuri, articole, a participat la dezbateri politice şi a publicat cărţi la Editura Albert Bonnier, cărţi din care amintesc Ţară furată, România în viaţa mea, 1993 - însumând trăirile şi experienţa autoarei în legătură cu tot ce s-a petrecut în România înainte şi după căderea comunismului.

În decembrie 1989, Ana Maria Narti a comentat la televiziunea suedeză şi în presă evenimentele din România, transformându-se în reporter la faţa locului. A dat atunci o imagine vie a tumultosului timp, însufleţind privitorii şi informându-i despre o ţară foarte puţin cunoscută în Suedia.

În acel timp al speranţei am polemizat noi două în presa suedeză, - Ana Maria Narti în "Dagens Nyheter" şi eu în "Svenska Dagbladet", despre sângeroasa cădere a regimului Ceauşescu, despre felul în care România trebuia să facă trecerea dificilă către democraţie. Ana Maria Narti era pentru o soluţie "de catifea", treptată, echilibrată, eu pentru soluţia tăierii nodului gordian. Timpul ne-a arătat în ce măsură ideile noastre erau "erori" bine intenţionate sau pur şi simplu gândire utopică.

Auzisem multe despre Ana Maria Narti, încă din timpul studenţiei, de la generosul nostru profesor George Ivaşcu şi de la marele jurnalist Mircea Grigorescu, dar chiar şi de la prietenii Anei Maria Narti de atunci: Andrei Şerban, Dan Nuţu, Niki Voltz. Când am venit în Suedia, i-am făcut o vizită împreună cu soţul meu René care-i publicase în revista lui, "Jakobs stege" (Scara lui Jakob), eseuri despre teatru şi film. M-a impresionat mândria cu care Ana Maria Narti îşi luase pe umeri responsabilitatea unei familii, compusă din soţul ei, medicu