Am început să-l recitesc pe Valéry frapat de agresivitatea faţă de el din Exercices d'admiration. Atâta antipatie nu poţi să simţi decât când îţi recunoşti defectele la celălalt, mi-am spus. Nu mai puţin calităţile, îmi spun acum. Asemănările, în orice caz. Pot să înşir numeroase fraze potenţial ale lui Cioran scrise cu treizeci de ani mai înainte de Valéry. Aleg deocamdată una care confirmă presupunerea mea. Fiind vorba, în afara ideii, de turnură, o dau în franţuzeşte: "L'esprit condamne tout ce qu'il n'envie pas" (I, 325). (O oarecare invidie putea să-l roadă, totuşi pe Cioran, tocmai pentru că Valéry scrisese "ciorănisme" înaintea lui).

Nu-l invidiem pe cel care are ce avem şi noi. În schimb, cunoscut fiind dezgustul provocat de dublu, de sosie, de cine ne seamănă prea mult îl urâm. Nu stăm mai bine cu cei diferiţi de noi. De ei ne desparte o altă reacţie viscerală, de sens contrar. O semnalează şi pe aceasta Valéry în locul lui Cioran: "Celui qui n'a pas nos répugnances nous répugne". Îmi repugnă, să zicem, cine se hrăneşte cu carne de pisică, ori cine îşi atârnă şerpi pe după gât. Cred că am mai scris (de la o vreme, acul microsillonului se roteşte în acelaşi şanţ): n-ar fi deloc exclus să le provocăm repulsie urmaşilor noştri - ca nouă, antropofagii - până la a nu mai vrea să ştie de şecspirii noştri, din cauza animalelor pe care le îngurgităm. Poate şi a legumelor, mai ştii? Ecologi până în vârful unghiilor, ei nu se vor hrăni decât cu cotlete sintetice, produse în laborator.

Revenind la asemănare: şi Valéry şi Cioran văd în toleranţă şi democraţie semne că ne devitalizăm.

Valéry: "...toleranţa, libertatea opiniei şi a credinţei sunt totdeauna tardive; nu pot fi concepute şi nu pătrund în legi şi moravuri decât într-o epocă avansată când spiritele s-au îmbogăţit progresiv şi au slăbit trecându-şi unii altora diferenţele" (I,