"Cu o presedinta ca Mariana Ionescu si cu Bratianu, care ne baga bete-n roate, nu mai vrem in BNS", ne-a spus ieri Toader Arcalean, liderul grevistilor din Incom Vranco Sindicalistii de la Confectia, cei care in urma cu o saptamina au declansat o greva spontana pentru a o inlatura din functie pe lidera sindicatului, Mariana Ionescu, spun ca nu vor sa mai fie afiliati la Blocul National Sindical, confederatie care in Vrancea o are drept presedinta tot pe Mariana Ionescu. "Cu o presedinta ca Mariana Ionescu si cu Bratianu, care ne baga bete-n roate, nu mai vrem in BNS. Nu mai vrem sa avem de-a face cu ei", ne-a spus Toader Arcalean, liderul grevistilor, referindu-se la acuzele pe care cei doi lideri ai BNS le-au facut intr-o emisiune realizata de un post local de televiziune. Intr-un memoriu adresat redactiei noastre, grevistii precizeaza ca singurul motiv pentru care au facut oamenii greva este acela ca acestia nu o mai vroiau ca lidera pe Mariana Ionescu. "Va rugam ca, in ultimul ceas, sa va luati responsabilitatea si sa va dati demisia, in mod civilizat, demonstrind ca, mai presus de toate, v-a mai ramas o saminta de omenie", se specifica in memoriu. Grevistii vor judecarea Marianei Ionescu In afara de memorii adresate redactiei si audiente pe la autoritati in cautare de sprijin, grupul de criza de la Confectia, condus de Toader Arcalean, intentioneaza sa depuna si o plingere penala impotriva liderei Mariana Ionescu. Practic, ei s-au prezentat zilele acestea cu o astfel de plingere la Procuratura, insa, spun ei, prim-procurorul Ioan Lefter le-ar fi respins plingerea pe motiv ca n-ar avea cadru legal. "Noi am cerut Parchetului sa verifice legalitatea mandatelor Marianei Ionescu in raport cu statutul sindicatului. Daca se dovedeste ca aceasta a incalcat statutul, noi vom cere ca toate bunurile agonisite de Mariana Ionescu, dupa 1994, sa-i fie confiscate si sa treaca i