Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problema botosanenilor fara apometre va fi discutata astazi

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 21 august 2000 ·

Executivul primariei, impreuna cu reprezentantii RajApa, cei ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor se vor intruni astazi intr-o sedinta pentru a dezbate si a gasi o cale de rezolvare a uneia dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta botosanenii la ora actuala, respectiv contorizarea apei din apartamente. La aceasta dezbatere vor participa, conform celor declarate de Dorin Damian, directorul adjunct al OJPC, si agentii economici botosaneni care au ca obiect de activitate montarea de apometre. "Am dorita sa facem aceasta sedinta pentru ca numarul reclamatiilor vizavi de incarcarea facturilor de plata la apa a inceput sa creasca simtitor. Dorim astfel sa venim si in sprijinul botosanenilor care nu si-au putut monta apometre din motive financiare si care sint taxati cu cantitati industriale de apa datorita pierderilor inregistrate pe scara blocului. Ori acest lucru nu este normal. Cred ca in cele din urma se vor gasi solutii ca si cei neapometrizati sa nu mai plateasca atit de mult," a precizat Damian. Conducerea OJPC sustine ca numai in ultimele doua luni au fost inregistrate aproximativ 50 de reclamatii pe aceasta tema. (L.L) Executivul primariei, impreuna cu reprezentantii RajApa, cei ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor se vor intruni astazi intr-o sedinta pentru a dezbate si a gasi o cale de rezolvare a uneia dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta botosanenii la ora actuala, respectiv contorizarea apei din apartamente. La aceasta dezbatere vor participa, conform celor declarate de Dorin Damian, directorul adjunct al OJPC, si agentii economici botosaneni care au ca obiect de activitate montarea de apometre. "Am dorita sa facem aceasta sedinta pentru ca numarul reclamatiilor vizavi de incarcarea facturilor de plata la apa a inceput sa creasca simtitor. Dorim astfel sa venim si in sprijinul botosanenilor care nu si-

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul care a încercat să îşi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti este cetăţean străin

Mediafax acum 12 minute
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, luni, de Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetăţean străin, ar fi încercat să s

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 49 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum 25 minute
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 51 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°