In America
Aminteam intr-un articol anterior1 despre antipatia ideologizata pe care o serie de personalitati culturale romanesti – grupate mai ales in jurul Romaniei literare, al revistei 22, al Cuvintului – o arata fata de actiunea afirmativa. Aceiasi autori, aceeasi antipatie, aceeasi ideologie si fata de political correctness, formula anglo-saxona al carei cel mai apropiat sens ar fi „atitudinea politica corecta“. De data aceasta, conexiunea tintei cu tarimul american este mai strinsa. Formula s-a impus ca o eticheta pentru acele reforme si atitudini care au inceput sa domine viata academica americana prin anii ’80. Din punctul de vedere al promotorilor, apartinind curentului liberal american, aceste reforme aveau in intentie „reinnoirea practicilor si atitudinilor academice care constituie raul educatiei de nivel superior“2.
Intre obiectivele atitudinii politice corecte intra cresterea diversitatii culturale prin deschiderea unor paradigme noi de cercetare cu accent pe rasa, gen, etnicitate, orientare sexuala si, simultan, prin reducerea spatiului acordat referintelor canonice ale culturii traditionale. Ar mai fi de notat opunerea la dominatia perspectivei euro-centrice sau americano-centrice, a atitudinii heterosexuale, a apelului la adevarul absolut, la obiectivitatea si impartialitatea pura etc.
Majoritatea referintelor din presa noastra nu au in vedere acest sens larg al atitudinii politice corecte. Sau, cel putin, nu o asociaza curent dezbaterilor privitoare la feminism, la relativism, care se desfasoara deja in paginile unor reviste culturale. Mai curind, antipatizantii atitudinii corecte au in vedere „codurile de exprimare“ (speech codes). Unele institutii academice americane – Standford University, University of Michigan, University of Wisconsin etc. – au introdus reguli pentru penalizarea studentilor, cind acestia utilize
