Maxima simplitate poate fi rezultatul sumei unor complicatii. Uneori, pe sub elementar, sapa o curgere grea a intelesurilor.
Daca ar trebui sa fixam in cliseu intriga unui vis am desena simplu, ca intr-o coca pentru turta dulce, animalul cu care am schimbat cuvinte fermecate. Pisica, de pilda, are pentru Cristina Hornea acest rol psihopomp. Tarimul de dincolo este la ea un ecran mat, vioriu, prin insumarea de rosuri si azur. Iar cimpul pictural propriu-zis, abordat de recenta absolventa este, aritmetic, primul: cel cu doua dimensiuni, netrucat perspectivic si abia vibrat cromatic. Cirligul interesului de lectura optica si simbolica vine insa in pinzele Cristinei Hornea din abilitatea cu care „isi decupeaza“ figuratia.
Astfel ca dimensiunile imaginilor sale sint liber variabile, de la timbru la parietal (un bun exercitiu de „rezistenta“ compozitionala), caci stranietatea lor rezida din imponderabila distributie a fantoselor (fie ele papusa, crocodil, pisica). Procedeul a fost lansat in zorii simbolismului de Odilon Redon, dar de atunci pina la indepartatul mugure de filiatie din Academia bucuresteana, s-a efasat mult din sideful picturalitatii florilor de mlastina redoniene.
Carmen Marin, colega la clasa prof. St. Ciltia, partenera de santier de restaurare si de voiaje de studii cu Cristina Hornea, expune alaturi, sub aceeasi cupola luminata de la World Trade Center, un contrapunct peisagistic la „inside“-ul psihologic al colegei sale. Temperele sint gradate pe simeza in crescendo: de la notatia herborista, la cea arbolicola, de la vederile de tarm pina la larg de mare, in grupajul de pinze modulate. Aceste marine argintii, dinaintea rasaritului violet, interesant prelucrate grafic si tonal, aliniate decalat dar pe aceeasi linie de orizont interna imaginii, au metafizica densa cu care putem inchide acolada, in spiritul, nu in litera nelinistii
