Cînd se apropie cîte o fostă zi de sărbătoare, nu mă pot împiedica să nu-mi amintesc de atmosfera de pe vremea cînd ea era o zi de sărbătoare. Am prins cîteva zile de 23 August în redacţiile revistelor Contemporanul şi România literară. La Contemporanul, cam 80% din numărul consacrat Zilei era de necitit. O spun din experienţa de corector, ce eram la revistă. Se scriau şi se comandau articole despre epocă, despre realizări, despre viitorul luminos, asta în afară de spaţiul lăsat pentru cuvîntarea Tovarăşului. La Contemporanul formatul coloanelor se potrivea cu cel din Scînteia. Cuvîntarea era preluată, în plumbul originar, ca să zic aşa, şi transferată cu titlu şi subtitluri în paginile revistei. Cum pentru Scînteia lucrau tipografii de elită din Combinat, nu prea găseai greşeli de literă. Buchiseala avea loc pe articolele comandate sau produse în redacţie. Cu atît mai neplăcută cu cît toată lumea ştia că lucrează la fabricarea unui număr mort publicistic. Zeci de perechi de ochi luau parte la această operaţiune de îmbălsămare pînă cînd numărul intra la rotativă. Atît doar că înainte de apariţia acestui mort, revista era blindată cu articole consacrate apropierii marii sărbători naţionale, iar după de reacţii şi comentarii la discursul Tovarăşului. Pe atunci aveam impresia că marea majoritate a colaboratorilor care scriau asemenea articole n-ar fi avut chef să le scrie, dar o făceau din frică unii, alţii pentru că o mai făcuseră. Mai erau şi unii care visau să obţină promovări cu ajutorul acestor articole. Spectacolul era interesant, dacă stau să mă gîndesc acum, la fel cum interesante erau şi măsurile de securitate suplimentare care erau luate înainte şi după. O ţară întreagă intra în regim de strictă supraveghere tot mai făţişă pe măsură ce se apropia 1989.

La România literară, numărul de 23 August era format din două numere puse laolaltă. Primul era a