Este de-a dreptul rarisim, în cazul unui volum de eseuri, ca primul dintre acestea să contrazică flagrant intenţia autorului, enunţată pe coperta cărţii. Şi totuşi asta se întâmplă cu volumul De la Eminescu la Petre Ţuţea de Răzvan Codrescu, publicat în colecţia Dreapta Europeană, Editura Anastasia. Deşi îşi propune să "înlesnească cititorului actual întâlnirea fără prejudecăţi cu opt ilustre personalităţi mărturisitoare de dreapta" - printre care şi Mihai Eminescu, autorul nu reuşeşte decât să propage una dintre cele mai funeste prejudecăţi din istoria literară românească, adică un anume soi de Eminescu - "cel mai...". Răzvan Codrescu se burzuluieşte într-o avalanşă de atacuri adresate câtorva dintre cei ce semnează în Dilema (VI/265): se insultă persoana mai mult decât se critică textul, produce ironii antisemite, care nu fac decât să le anticipeze pe cele sexiste (vezi eseul Radiografia unei calomnii. Marta Petreu împotriva lui Nae Ionescu), într-un cuvânt, termenul de political corectness e cu desăvârşire necunoscut autorului, care se pretează şi la calambururi ieftine ("lefterie"!). Revolta cititorului de bună credinţă este însă înăbuşită de amuzament, deoarece autorul pare urmărit de contradicţii: îl critică pe Cristian Preda deoarece nu argumentează, în timp ce domnia-sa ne informează apoftegmatic că "Doina trebuie judecată contextual după estetica poeziei populare" - bineînţeles, doar prezintă toate caracteristicile folclorului literar: anonim, oral, etc.

După toate acestea, nu ne mai miră că autorul nu înţelege miza Dilemei (VI/265), un act de igienă culturală, deopotrivă revalorizare şi recontextualizare, şi nici enunţarea următoarei teorii a conspiraţiei: "Reviste precum 22 sau Dilema (dar, mai puţin constant, şi România literară), care fac opinia intelectuală a noii stângi gălăgios democratice, duc de mai mulţi ani o campanie, evident concert