De la creaţie la producţia de texte

Volumul Povestiri alese, în care figurează texte din primele două cărţi ale lui Ioan Groşan (Caravana cinematografică, 1985 şi Trenul de noapte, 1989), ne aduce aminte că Ioan Groşan este un mare scriitor. Uitasem că este, dar nu din cauza unei memorii precare, ci pentru că odată cu trecerea anilor autorul a făcut din scris o industrie, care i-a conferit o nouă identitate.

Ioan Groşan (născut la 3 octombrie 1954 în comuna Satulung din judeţul Maramureş, absolvent al Facultăţii de Filologie, secţia română-spaniolă, a Universităţii din Cluj) lucrează încă din timpul studenţiei ca redactor la revista Echinox (1974-1978). Scrie cronică cinematografică, ia interviuri unor personalităţi, compune şi o piesă de teatru amuzantă, Şcoala ludică, în care, alături de alţi echinoxişti, joacă Radu G. Ţeposu, Emil Hurezeanu şi autorul însuşi. înţelegerea scrisului ca o colaborare în regim de exuberanţă studenţească şi, totodată, ca o participare la un complot împotriva prostului-gust specific propagandei comunistei face din Ioan Groşan principalul animator al grupului Ars amatoria. (în această calitate scrie, printre altele, romanul istoric parodic O sută de ani de zile la porţile Orientului, care, publicat în foileton, are ecou în rândurile publicului cultivat.)

între 1978-1988, Ioan Groşan este profesor de limba şi literatura română la o şcoală generală din Bucureşti (experienţă utilizată, fără îndoială, în descrierea atmosferei din prima parte a nuvelei Marea amărăciune), iar după 1989 face parte din conducerea a diverse publicaţii - Contrapunct, Caţavencu, Cuvântul de ambe sexe - şi publică un SF parodic, Planeta mediocrilor, 1990. în ultimii ani semnează zilnic câte un scurt comentariu politic în Ziua.

Practic, scriitorul este angajat integral într-o necontenită producţie de texte de consum, care sunt mai dens