Prozator afirmat odată cu Al. Ivasiuc, G. Bălăiţă, Augustin Buzura, Norman Manea, adică la începutul anilor '70, cotat din ce în ce mai bine, pe măsură ce-i apăreau cărţile, la bursa criticii literare, Virgil Duda este azi un autor pomenit tot mai rar. În 1988 a emigrat în Israel, lăsând în urmă, publicate, un volum de povestiri şi nouă romane. Iar după 1990, când a revenit în ţară în câteva rânduri, a mai tipărit patru cărţi. Cu toate acestea, cum am spus, despre Virgil Duda se vorbeşte rar. Nu am altă explicaţie decât plecarea scriitorului din ţară. Am mai observat acest lucru: cine pleacă riscă să fie ignorat, uitat, cel puţin pentru o vreme. Şi aceasta chiar dacă produce în continuare scrieri demne de interes, care altădată ar fi creat, poate, evenimente. Retragerea autorului din viaţa literară, voită sau nevoită, nu este prielnică operei. Să vedem şi cazul altui scriitor emigrat, Alexandru Sever, căruia i-au apărut, după plecare, un mare roman, Cartea morţilor, şi, mai de curând, un substanţial, în toate chipurile, volum de eseistică: Inventarul obsesiilor circulare. Romanul l-a interesat, ce e drept, pe Valeriu Cristea, care a apucat să-i consacre un comentariu întins, dar nu şi pe alţi critici, după câte ştiu. Eseurile în schimb, cu toată materia lor incitantă, şi pe alocuri provocantă, nu au avut până acum ecouri.

Trebuie totuşi să precizez că Virgil Duda şi Alexandru Sever fac parte din categoria discreţilor, specimene rare ale faunei scriitoriceşti, de la noi şi de oriunde. Se comportă în emigraţie cum s-au comportat şi în ţară. Oameni retraşi, nemanifestaţi public decât prin cărţile lor. Alţii, în aceeaşi situaţie cu ei, au acţionat altfel. Ajunşi în străinătate au făcut mult caz de motivele care i-au obligat să plece, au vorbit de persecuţii şi de lezări morale, de neputinţa de a le mai suporta. Au dat interviuri, au scris articole în care s-