E fără doar şi poate cea mai tristă zi de la începerea jurnalului. Am ajuns abia la 1 şi jumătate acasă, cu dureri de cap. Mă hotărîsem să trec cît se poate de rar pe la "Braun". Dar cum s-a întîmplat să trec azi pe acolo, nu era posibil să nu mă apuc de ruletă. [...] Azi am avut la acest blestemat joc ghinion şi mai mare decît de obicei (joi, 5 decembrie 1861).

Cine şi l-ar fi închipuit pe meticulosul Iacob Negruzzi, secretarul Junimii şi factotumul Convorbirilor literare, în rolul fiului risipitor, al bărbatului care, plecat de acasă, duce o viaţă dezordonată cedînd ispitelor de tot felul? Jurnalul său berlinez se deschide cu consemnarea pierderii a 11 taleri la biliard, şi aceste rînduri scrise seara tîrziu, la 1 decembrie 1861, mai păstrează parcă mirosul ţigării pe care tînărul şi-o promitea drept recompensă înainte de culcare. Norocul schimbător de la ruletă, biliardul şi jocurile de cărţi, remuşcările şi promisiunile mereu călcate, petrecerile şi beţiile din birturile berlineze, culcatul în zori, citaţiile la tribunal, condamnarea la temniţă pentru implicarea într-un scandal sînt evenimente obişnuite din timpul vieţii de student a fiului celui mai mare al lui Costache Negruzzi. Plecat de acasă încă de la 10 ani, pentru a studia în colegii străine, Iacob Negruzzi se înscrie la Facultatea de Drept din Berlin în 1859. La data începerii jurnalului avea aproape 19 ani, locuia împreună cu un coleg, Bosco, suferea de Weltschmerz, ca toţi romanticii, se consola realist în braţele servitoarelor şi ducea lipsă de bani, ca toţi compatrioţii săi din capitala prusacă.

S-ar zice că bărbatul care spune "eu" în aceste pagini e un perfect personaj literar, jucătorul dostoievskian (romanul omonim a apărut în 1866, aşadar în aceeaşi perioadă), omul devenit simplă jucărie a soartei, cu sfîşieri de conştiinţă şi gesturi mari, răscolitoare, sau ruletistul