Expoziţia lui Camilian Demetrescu de la Etaj 3/4, închisă de curînd, la capătul unui foarte generos interval de vizitare, poate fi privită acum, în toată complexitatea ei, cu o detaşare sporită şi cu mai multă libertate. Prima organizată în ţară după mai bine de treizeci de ani - cea anterioară a avut loc în anul 1968, la Galeriile Fondului plastic -, această expoziţie a trezit un interes şi o curiozitate aproape fără precedent. Numai retrospectiva Corneliu Baba din 1997 a reuşit să mai determine o asemenea participare în masă. Dacă ţinem seamă de faptul că reperele publicului pentru arta lui Camilian Demetrescu sînt minime, artistul a lipsit cu desăvîrşire din ţară în ultimii treizeci de ani - din 1969 el trăieşte în Italia -, iar după 1990 nu a deschis nici o expoziţie în România, această aşteptare enormă pare inexplicabilă. Lucrurile nu stau, însă, tocmai aşa. Deşi absent din ţară ca activitate artistică directă, Camilian Demetrescu s-a bucurat permanent de o prezenţă subtilă, mai exact spus de una mediatică, după '90, şi de una cvasifolclorică, aproape legendară, înainte. Dacă arta sa nu a ajuns, pînă acum, în România, cărţile sale şi veştile despre succesele în lumea artistică italiană erau accesibile şi chiar prezente. Activitatea lui de publicist, de eseist şi de cronicar plastic se răgăseşte, pentru perioada românească, în cartea ,,Culoarea - suflet şi retină", publicată la Editura Meridiane în 1966, iar după plecarea în Italia publică încă zece cărţi în care opiniile sale teoretice, estetica aplicată şi interesele mai largi, de ordin istoric şi cultural, cu o accentuare pe zonele controversate şi dificile, se regăsesc în egală măsură. Aşadar, dacă artistul Camilian Demetrescu, adică pictorul, sculptorul şi cercetătorul interesat de limbajele, de materialele şi de tehnicile artelor decorative, nu a putut fi întîlnit direct în România, teoreticianul, est