Începutul şi sfîrşitul verii reprezintă în calendarul social al fiecărui an un interval în care în centrul interesului şi al pasiunilor se situează şcoala, procesul de învăţămînt şi disciplinele obiect de concurs. Între acestea, româna (sau gramatica) figurează, obligatoriu, între probele examenelor de capacitate şi bacalaureat şi, selectiv, în funcţie de profilul facultăţii, între probele concursurilor de admitere în învăţămîntul superior. Ca atare, este implicată, ca şi celelalte, în vîltoarea contestării şi a discuţiilor pasionale. Dar, dincolo de reacţiile celor direct interesaţi, concursurile, prin rezultatele lor, incită la reflecţie asupra adecvării cunoştinţelor care reprezintă disciplina şi a modului în care sînt predate.

Prescurtarea, ca modalitate de manifestare a "principiului economiei" lingvistice, afectează, în exprimarea elevilor şi studenţilor, de preferinţă, termenii corelaţi cu diverse aspecte ale procesului de învăţămînt: mate, lit. univ., bac, prof(ă) etc., utilizate sistematic de elevi, sînt adesea preluate de persoanele cu care comunică zilnic, de părinţi în primul rînd, dar şi, mai în glumă, mai în serios, şi de cadrele didactice. O formă de abreviere a exprimării o reprezintă şi folosirea, generalizatoare, a unui termen mai cuprinzător în locul celor care desemnează, în mod mai restrîns şi specializat, domenii de cunoştinţe subordonate celui dintîi. Limba română (sau româna), de pildă, ca denumire generică de disciplină didactică, este utilizată fără discriminare, atît de elevi cît şi de cadrele didactice (inclusiv în cataloage şi în inventarul de probe la diverse examene şi concursuri), acoperind în egală măsură cunoştinţele de literatură şi de limbă (română) în diversele ei ipostaze - ortografie, ortoepie, gramatică, lexic etc. Explicaţia acestui uz o oferă introducerea - de-a lungul multor ani de studiu - paralelă şi îngemănat