Precum isteţul grec odată, Traian Ştef îşi caută Ithaca. însă nu pe mările lumii, ci pe drumurile literaturii, de la Anabasis a lui Xenofon până la La guerre de Troie n'aura plus lieu a lui Giraudoux şi Orbirea lui Elias Canetti, iar căutarea sa nu e o rătăcire la-ntâmplare, cum nici periplul lui Ulise nu fusese, ci o reţea cu încrengături nebănuite ţesută în jurul unui laitmotiv: Odiseea lui Homer şi inegalabilul ei erou.

"E vorba de un jurnal, de o terapie fără trimiteri bibliografice riguroase şi folosind numele Odiseu din simplul motiv că mi-a plăcut mai mult şi cum sună şi ce spune.", ni se spune în Cuvînt înainte. Că Despre calitatea umană este un jurnal este destul de evident, în măsura în care termenul se referă la o culegere de notaţii şi impresii personale, nedestinată, cel puţin iniţial, publicării, ci, cu precădere, "uciderii demonilor" ca-re-i bântuie autorul. Funcţia expiatorie a cărţii e de altfel declarată deschis de T. Ştef: "Am scris, atunci, cu gîndul secund şi încrezător că aşa nu mă voi dizolva în acel loc. Era o formă de rezistenţă chibzuită." Astfel se explică faptul că volumul e o sumă de exerciţii de stil, vădind o remarcabilă cultură literară, centrate pe ideea unui Ulise polytropos "model moral pentru european" şi susţinute de, să spunem, polytropia Odiseei homerice însăşi.

Călătoria spre această Ithaca interioară trece în primul rând prin scrieri a căror legătură cu lumea eroilor homerici e dintre cele mai strânse: tragediile lui Sofocle, poeme ale lui Tennyson, Emil Botta, Blaga, Kavafis, Infernul lui Dante, un capitol din Tragicul lui Gabriel Liiceanu (Schiţă pentru o hermeneutică a nostos-ului), romanul suedezului Eyvind Johnson (Răcoarea ţărmurilor) şi, inevitabil, Ulysses al lui Joyce. însă nici Biblia, nici Iosif şi fraţii săi, nici Goethe, nici Război şi pace sau Marin Preda cu Moromeţii nu sunt ocoliţi în