Acum, în septembrie 1940, a sosit vremea reîntoarcerii ei în ţară. Generalul Ion Antonescu, cocoţat pe fotoliul de conducător al statului, o roagă, printr-o telegramă, să revină, neîntîrziat, acasă, pentru a fi alături de fiul ei, devenit regele României. Regele i-a cerut, şi el, să revină de acolo de unde fostul ei soţ o izgonise. S-a reîntors şi Antonescu a anunţat-o că i s-a decernat titlul de Regina mamă. În ţară se decretează statul naţional legionar şi familia regală, izolată fiind de general, asistă neputincioasă la dezmăţul dezlănţuit de legionari, pe care Antonescu nu-i putea deocamdată stăpîni. Regele domnea formal. Iar Antonescu, socotindu-l prea tînăr, nu-l consulta deloc, toate deciziile luîndu-le el, conducătorul statului, în problemele interne şi externe. Regina mamă a fost însărcinată să-l viziteze pe Hitler, cu care a convorbit, indecis, vreo jumătate de oră, la 10 decembrie 1940, adică atunci cînd mariajul generalului cu legionarii era încă în toi, deşi vrajba era arhicunoscută. Hitler a prevenit-o despre fiul ei că "un om nu poate să conducă o ţară pînă nu ajunge măcar la vîrsta de patruzeci de ani", lăsînd-o să înţeleagă că Antonescu (cu care Hitler avusese celebra întîlnire de la 10 noiembrie 1940) trebuie să conducă, nestingherit, ţara. Ascultîndu-l pe Hitler perorînd despre viitorul Germaniei victorioase în război, Elena "era îngrozită la gîndul că România va fi sub tutela Germaniei, condusă de Antonescu, care va fi Regentul lui Hitler". Întîmplător a fost anunţat Regele, la 22 iunie 1941, că România a intrat în război. Şi, apoi, era vag şi sporadic informat, dar drept la decizie n-avea deloc. În tot timpul războiului, Regina mamă s-a ocupat cu oficii de asistenţă sanitară pe lîngă spitalele pline cu răniţi, intervenea pe lîngă mareşal, pentru ocrotirea evreilor de persecuţii, se zbătea pentru alinarea cumplitelor suferinţe abătute asupra