...senzaţia de gol, de pustiu se instalează cu brutalitate. Cuvintele nu te mai ascultă şi sînt mai străine ca nicicînd. Îi plîngi pe ei dar şi pe tine, vai, într-un mod egoist. Plîngi acele întîlniri care nu vor mai avea loc, acele cuvinte pe care nu le vei mai auzi niciodată rostite într-un anumit fel, plîngi o dimensiune umană care ţi se reduce văzînd cu ochii. Dacă prietenul îţi este şi confrate, şi încă unul preţios, stările se amestecă şi mai tare. Nu s-a făcut anul de cînd nu mai este printre noi criticul de teatru CRISTINA DUMITRESCU, un profesionist cu clasă şi echilibru. De curînd i-am spus "la revedere" altei personalităţi: criticului de teatru VICTOR PARHON. Şi prietenului meu, căruia toţi îi spuneam "Ţucu". Unul dintre cei mai străluciţi absolvenţi ai Facultăţii de Filologie din Bucureşti (un punct comun care ne era drag amîndurora), provenind dintr-o familie boierească a Olteniei, Victor Parhon a crescut de mic în atmosfera teatrului (cea a Teatrului Naţional din Craiova, unde a făcut şi figuraţie, pe vremea copilăriei, împreună cu actorul de astăzi Valer Dellakeza), o atmosferă care l-a cucerit, l-a acaparat şi pe care n-a trădat-o niciodată. Cu uşurinţă şi talent a făcut, la începutul carierei, muncă de reporter cultural la radio şi televiziune. Elegant, cu farmec şi seriozitate, Victor Parhon deschidea larg porţile profesiei, pentru ca mai apoi scrisul despre teatru să-l atragă cel mai mult şi să-l consacre. Şi-a iubit meseria, a iubit teatrul pînă la capăt, dar în acea formă totală, cu bucurii şi suferinţe, cu împliniri şi dezamăgiri, cu suişuri şi coborîşuri, cu fidelităţi şi trădări. A iubit la fel de tare viaţa, ştiind să se bucure de multe clipe, de prieteni - care-i gustau din plin umorul inteligent şi fin, ironia - de ce citea, de întîlnirile cu locuri minunate de pe pămînt. De cîţiva ani se implicase foarte tare, şi ca vice-preşedinte a