Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula i-a suparat pe sindicalisti

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 august 2000 ·

Reprezentantii sindicatelor nu sint multumiti de activitatea Comisiei pentru apararea impotriva dezastrelor. Ei spun ca aceasta nu s-a implicat deloc pentru a atenua efectele caniculei in rindul angajatilor Desi Guvernul a emis OU 99/2000, cu privire la protectia angajatilor in caz de canicula, se pare ca nimeni nu se sinchiseste de acest lucru, chiar daca in iulie au aparut si normele metodologice. De altfel, Monitorul a scris despre aceste lucruri si acum o luna si jumatate, cind a fost primul val de canicula, si in aceste zile. Aceasta stare de fapt a fost sesizata si de sindicatele vasluiene, care sint nemultumite de modul in care s-au implicat factorii responsabili, in special Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor. "Consider ca a fost o lipsa de interes a celor abilitati, printre care si Comisia pentru apararea impotriva dezastrelor, de a se implica in respectarea unor drepturi si obligatii ce decurg din OU 99/2000. Nu a existat o colaborare intre Institutul National de Meteorologie si Hidrologie (INMH) si respectiva comisie, care sa permita transmiterea de date oficiale, in asa fel incit sa permita sindicatelor si patronatelor sa procedeze la luarea de masuri minimale pentru asigurarea unor conditii de munca, iar Inspectiei Muncii - verificarea aplicarii legii", a declarat Gheorghe Croitoru, liderul Uniunii Judetene a Sindicatelor Libere (UJSL) Vaslui. Croitoru a spus ca nu doreste decit sa-i sensibilizeze pe cei care trebuie sa vegheze la aplicarea OU 99/2000: "Poate de acum nu va mai fi canicula, insa respectiva lege este valabila si la iarna, cind temperaturile scad sub 20 de grade Celsius. M-am adresat direct prefectului, care a luat act despre aceste lucruri si a spus ca ii va sesiza pe cei in cauza." OU 99/2000 prevede ca, in caz de canicula, adica atunci cind temperaturile depasesc 37 de grade Celsius, angajatorii sa ia masuri pentru a proteja sa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 35 minute
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 2 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

News.ro acum o ora
BBC a anunţat că a depus o plângere la gigantul american Apple în legătură cu ştiri false generate de inteligenţa artificială (AI), distribuite pe iPhone-uri şi care i-au fost atribuite în mod incorect, conform The Guardian. Apple Intelligence, un s

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 3 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 11 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horoscop pentru sâmbătă, 14 decembrie 2024. Relațiile cu prietenii se vor schimba pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Finalul acestei saptamani iti poate aduce calatorii pe distante scurte la rude si prieteni apropiati. Prudenta la drum, indiferent ce mijloace de locomotie folosesti! Discutiile cu cei apropiati sunt tensionate si se pot relua teme mai vechi.

Rebelii sirieni au plănuit un an complotul care a dus la căderea regimului Assad. Dezvăluiri făcute de șeful grupării HTS

HotNews acum 14 minute
Rebelii sirieni au început să planifice asaltul militar care a prăbușit regimului lui Bashar al-Assad în Siria în urmă cu un an, într-o operaţiune extrem de disciplinată în care a existat o coordonare strânsă între grupurile de opoziţie din întreaga

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 12 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 10 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°