Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcana agentiilor imobiliare

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 25 august 2000 ·

Dupa aproape 10 ani de activitate imobiliara libera, fara lege, un seism a clatinat piata imobiliara. Guvernul a emis o ordonanta, pe 21 ianuarie, care incearca sa introduca legea in acest domeniu in care dorinta oamenilor de a-si vinde sau cumpara o casa se transforma in bani frumosi pentru altii. Celebra ordonanta, dat fiind caracterul ei inedit, a agitat imediat spiritele. Se duceau pe apa simbetei comisioanele libere, taxele de vizionare sau transport, contractele care ii pagubeau pe clienti. Unii au acceptat legiferarea activitatii lor, care devenea astfel mai putin banoasa. Altii au preferat insa sa actioneze cu risc, dar si cu sansa de a obtine cistiguri grase. Astfel, piata imobiliara s-a impartit in doua tabere. Cei care s-au supus legii si au format, potrivit ordonantei, Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari (UNAI) si cei care se ascundeau in spatele anunturilor de mica publicitate asa zise "libere". Mai mult, in presa a aparut o caseta care cuprinde 23 de firme sub care este trecut un anunt: "sfatuim clientii interesati in achizitionarea unui imobil sa apeleze la agentiile existente pe lista de mai sus". Fraza a fost naprasnica pentru cei care nu erau trecuti in caseta. "Este dovada de concurenta neloiala", sustine directorul agentiei SUD EST, Cristian Ciobanu. Faptul ca aceste cuvinte au avut efect este demonstrat si de avalansa de telefoane la sediul UNAI. "Dupa aparitia casetei, m-au sunat agentii imobiliare interesindu-se cum se pot inscrie in UNAI. Motivul era ca pierdeau afaceri, deoarece clientii renuntau la serviciile lor daca nu erau membre UNAI", a explicat presedintele filialei iesene a UNAI, Bogdan Cihodaru. Cei din afara uniunii sustin in schimb ca "numarul clientilor s-a mentinut constant" si ca "incheierea contractelor depinde doar de calitatea serviciilor oferite si a seriozitatii firmei". Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari s-a for

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°