In trecut comuna Lunca era cunoscuta ca o localitate prospera, cu oameni gospodari si case frumoase, cum, de regula, incep mai toate monografiile asezarilor din tara noastra, dar si basmele populare despre tara lui Rosu Imparat si alte personaje celebre. Asezata in coada iazului Dracsani, Lunca era iubita de botosaneni, ii atragea ca un magnet si la asta nu contribuia numai efluviul crapului si carasului care de-a lungul timpului a rezolvat multe afaceri, a salvat multe echipe de fotbal de la retrogradare, ci si simpla ei denumire. Cu timpul atractia aceasta s-a mai erodat, ca o consecinta a cunoscutelor versuri populare "Lunca-i lunca, iarba-i verde, ce-am iubit nu se mai vede". Parasita de fiii ei mai instariti, neglijata de autoritatile judetene, comunei acesteia nu i-a mai ramas decit sa-si duca mai departe existenta in anonimatul divizei C a nivelului de trai, singurele schimbari majore in viata localitatii fiind doar grindina si ploile mai acatarii care le injumatatesc recoltele si le infunda drumurile cu mil. Singura bucurie majora a satenilor din Lunca din ultima vreme, dupa cum dintr-un impuls de patriotism local ne-a informat primarul Gheorghe Livadaru, este reparatia drumului care leaga localitatea de resedinta de judet. Ani de-a rindul localnicii si-au distrus pneurile ca sa vada orasul, unii chiar renuntind la masinile particulare in favoarea autobuzului, ca sa moara si capra celor de la Transport Calatori. Ani de-a rindul salutul de "Drum bun" era perceput de ei ca pe-o injuratura, ceva in genul "ba pe-a ma-tii!". Cu putin noroc in toamna aceasta i se va reda salutului respectiv adevarata lui dimensiune. Utilaje moderne ale DJDP-ului bat la portile comunei si daca cei din conducerea primariei n-ar fi avut proasta inspiratie de a face si un mic stadion local, poate ca lucrarile ar fi continuat si in zilele noastre. Cind tocmai ne pregateam si noi sa intr