Lumi in destine
volum coordonat de Smaranda Vultur, Editura Nemira, 2000, 364 p., f.p.
Povestirea vietii (life’s story sau recit de vie) reprezinta un gen de discurs autobiografic de tip oral, „o proiectie mai mult sau mai putin elaborata asupra propriei biografii“, „o povestire orala supusa intr-o anumita masura improvizatiei“. Acestea sint definitiile date de Smaranda Vultur in postfata volumului realizat de Grupul de Antropologie-Istorie orala a Fundatiei „A Treia Europa“, volum care cuprinde o serie de astfel de povestiri ale vietii, menite sa ilustreze tema avuta in vedere: memoria si cultura familiala a Banatului in perspectiva identitatilor multiple ale acestui spatiu. Multiplicitatea caracterizeaza atit interlocutorii de diferite profesiuni si etnii, nascuti intre 1900-1930 si intervievati in 1998, cit si substanta povestirilor lor.
Diversitatea relatarilor se datoreaza pe de o parte experientelor personale si perioadelor sau evenimentelor istorice care au marcat viata fiecaruia (destramarea a doua imperii, cele doua razboaie mondiale, alternanta regimurilor politice, deportarile in Rusia si Baragan), pe de alta parte, perspectivelor multiple ce creeaza cadrul unei identitati in miscare, ale carei contururi sint delimitate de jocul istorie-memorie.
Avind ca punct de plecare premisa ca „memoria este intotdeauna a prezentului, chiar daca vorbeste despre trecut“, coordonatoarea volumului reconstituie cu fiecare interviu imaginea Banatului de altadata, vazuta insa prin „lupa deformatoare“ a Banatului de azi, ai carui reprezentanti evalueaza diferit experientele trecute, raportindu-le de multe ori la schimbarile politice si sociale de dupa ’89. Astfel, amintirilor li se adauga si evaluari retrospective, fenomen tipic pentru orice povestire a vietii, ceea ce Daniel Bertaux numea „efortul totalizarii subiective“ al carui