Intelectualitatea romaneasca a neglijat spatiul public

Proiectele dumneavoastra culturale implicau si un model paideic: va inconjurati de tineri pe care va placea sa ii formati. Era poate o forma de rezistenta. Care este pozitia dumneavoastra fata de Noica si de modelul lui paideic?

Din punctul de vedere al unui posibil efect social, Paltinisul era cit se poate de retractil. Pe cind sistemul de care vorbesc eu era ofensiv. Tinta lui era spatiul public si nu spatiul privat, al hoch-culturii, practicata in fond pentru propria delectare. Asta este diferenta fundamentala. In afara de acest aspect, legaturile de prietenie au fost foarte strinse. Eu ma imprietenisem cu Noica inca de la Paris, si o data intors in tara l-am regasit. Magisteriul pe care si-l adjudecase din capul locului in cadrul culturii romanesti l-a exercitat si fata de mine in momentul in care m-am intors in tara. Aveam un prieten comun, pe Sanduc Dragomir.

Care fusese elev al lui Heidegger?

Da. In casa lui mi-a „judecat“ cartea aparuta la Paris. Noica mi-a comunicat din vreme ca urmeaza sa ne intilnim acolo ca sa discutam despre ea. A scris chiar si un text cu obiectiile lui. (I l-am dat ulterior lui Gabriel Liiceanu, care ma intrebase daca am autografe Noica.) In general, toata activitatea lui Noica era orientata centripet, nu centrifug. Ca sa extrapolam catre situatia intelectualitatii romanesti si catre ceea ce consider eu ca a fost un fel de vinovatie de optiune, trebuie spus ca niciodata nu ar fi trebuit sa fie neglijat spatiul public. Proiectul de viitor trebuia sa vizeze tocmai acest spatiu in sensul unei corecte structurari a lui. Tactica retractila a virfurilor, de intensa autocultivare, crea, desigur, o anumita atitudine distanta intelectual-morala fata de oribila omogenizare metodica (ba chiar, in mod cu totul paradoxal, de entropizare volunt