A aparut numarul sase al revistei Zestrea, publicatie de etnologie si etnografie editata de Consiliul Judetean Bistrita Nasaud si de Centrul Judetean al conservarii si valorificarii traditiei si creatiei populare. Conceputa ca o „lauda adusa taranului roman“, revista – de altminteri bine intentionata – contine articole si reportaje despre mesteri, traditii si sarbatori populare: un calendar al muncilor agricole, Sarbatoarea de Sinziene, alte sarbatori si traditiile legate de ele.

Pina aici, nimic neobisnuit. Remarcabil este insa editorialul semnat de Ion Negrila, care se doreste a fi un argument al aparitiei in cauza si care are pretentia de a descoperi, in doua pagini de revista, chintesenta poporului roman, anume cultura populara si acel specific romanesc de a fi, cintul la taranul roman: „Dar de unde necesitatea de a cinta? – se intreaba editorialistul Zestrei – Inca din leagan, pruncul creste cu cintecul: Mama cinta si plingea si ma legana. Necesitatea de a trai la cotele cele mai inalte conditia de om sint credinta si arta, acestea existind de cind pe pamint a batut prima inima omeneasca. Prin credinta si arta ne apropiem de Dumnezeu“. Dupa ce a identificat asadar caile prin care ne putem implini la „cotele cele mai inalte“ in conditia de om, Ion Negrila ne lamureste si cum sintem noi, romanii… fundamental deosebiti de restul lumii si cum este normal ca Europa sa nu fi auzit de noi, tocmai pentru ca ne deosebim atit de radical de restul vecinilor nostri de continent: „In limbajul muzical, taranul roman isi gaseste modalitatea optima de a-si exterioriza bucuriile si necazurile, umorul, nazuintele, increderea in soarta, in steaua sa. In melosul popular si numai in el se poate exprima starea specifica psihologiei poporului nostru, acel tainic, neinteles, nelamurit, coplesitor dor“. In acelasi stil aflam mai amanuntit care sint componentele specifice ex