În noianul contraargumentelor faţă de candidaturile la preşedinţie ale lui Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu, descopăr exclusivisme care ascund, în fond, diverse interese sau judecăţi parţiale. Ceea ce se poate pentru Stolojan nu e indicat pentru Isărescu. Sau dimpotrivă, Isărescu e omul pe mîna căruia trebuie mers, spre deosebire de Stolojan, care ar fi un fel de mînă moartă. Sau - amîndoi sînt o apă şi un pămînt provenind din grupul lui Vasile Secăreş, Un Viitor pentru România, care Secăreş făcea muncă de îndoctrinare politică la Ştefan Gheorghiu, pe vremea lui Ceauşescu.

Trebuie să recunosc un lucru, nu văd nici în unul, nici în celălalt candidatul optim, nou-venitul care ar putea metamorfoza România bătînd din palme. Şi unul şi celălalt au însă un avantaj care contează acum în România. Faţă de candidaţii politicieni cu vechime, ei nu vin cu acel trecut politic care desparte România. Aici cred că preşedintele Constantinescu s-a aflat la înălţimea unei observaţii remarcabile. Că e nevoie de un preşedinte fără trecut în luptele politice din ultimii zece ani.

Despre şansele unei candidaturi Stolojan se vorbea încă de pe vremea cînd fostul premier s-a declarat sprijinitorul lui Ion Iliescu, în '96, în timpul campaniei electorale. Atunci, dl Stolojan a declarat că d-sa e de partea valorii, ceea ce nu i-a fost de folos în turul doi fostului preşedinte Iliescu. Acum, dl Stolojan a intrat în competiţie cu cel pe care l-a sprijinit, declarînd că între timp vremurile s-au schimbat. Erau ele în schimbare şi atunci, dar cu acel prilej dl Stolojan şi-a plătit datoriile faţă de dl Iliescu.

În fond, ideea unui candidat tehnocrat s-a copt pornind tocmai de la dl Stolojan, cel care în '96 a stîrnit regrete că nu candidează el însuşi.

Spectaculoasa ascensiune a d-lui Isărescu se sprijină şi pe mitul tehnocratului personificat iniţial de dl Stoloja