Lăsând deoparte viaţa politică - murdară, prostească, încăpută pe mâna unor analfabeţi moral -, e destul să deschizi ochii în jur pentru a te apuca îndoielile în legătură cu pretenţiile de europenitate ale României. Prin toţi porii societăţii noastre urlă asiatismul. De la decizia clasei politice de a începe construcţia primei autostrăzi... europene spre Dobrogea (un rol vor fi jucând, probabil, nevestele şi odraslele parlamentarilor: petrecându-şi, obligatoriu, week-end-urile la mare, s-or fi săturat, bieţii, de drumurile prăfoase de la Feteşti şi Lehliu-Gară!) până la ritmurile muzicale ce-au invadat posturile de radio şi televiziune. Textul unei melodii care face ravagii icneşte istambulic-mobilizator: "încă-un pic/ Dă din buric". Vulgaritatea de cort şi nostalgia vieţii în deşert s-au înstăpânit pretutindeni ca un blestem. Te şi umflă râsul: fetiţe ce se îmbracă din Occident, cântă şi vorbesc ca la Kabul şi, mai nou, Pnom Penh (pronunţat, desigur, "pom-pen"!)

Mergi la plajă şi rămâi şocat de "naturaleţea" cu care copile de vârsta şcolii generale expun o nuditate agresivă, făcând din "topless" alfabetul vieţii publice şi din provocarea deşănţată unica raţiune de a fi. în România de azi, ţoapa analfabetă şi mitocanul muşchiulos se visează vedete de televiziune şi se comportă în consecinţă: orice unduire din şolduri, orice gest aţâţător al său trebuie transmis în direct naţiunii setoase de sex prin procură! O reacţie uşor de explicat psihologic: îngroziţi hidoşenia în care trăim, tot mai mulţi români şi-au confecţionat o pseudo-identitate în care visele devin realităţi, singurele capabile să-i salveze din infernul cotidian.

Deschizi televizorul, pentru că tot a devenit el oglinda sufletului românesc, iar mâzga imorală a vieţii de zi cu zi e nimic pe lîngă orgiile non-stop oferite de aşa-numitele "canale comerciale" (nu vreau să spun că televiziun