"Eseuri şi critică" - se sub-intitulează colosalul volum semnat John Updike sub patronajul editurii new-yorkeze Alfred A Knopf, cea care a dat tiparului o bună parte din cărţile scriitorului. Dincolo de acest subtitlu modest şi voit generic se află bits and pieces, cum se spune în engleză, texte mai lungi sau mai scurte, cu miză grea, sau superbe speculaţii iscate din simple flecuşteţe, toate reprezentînd opera gazetărească a lui John Updike din ultimul deceniu. Nu ezit să apelez la o formulă care unora le-ar putea părea oximoronică, operă gazetărească, pentru că rostul volumului, semnalat de Updike însuşi, tocmai acesta este: de a demonstra că jurnalismul literar e o profesie nu doar serioasă, ci şi de reală valoare, nu o efemeridă sortită pubelelor de reciclare a hîrtiei de ziar şi reviste, ci scriere autentică, destinată păstrării, în antologii cu respect aşezate pe rafturile bibliotecilor. Întîmplarea, generoasă ca în atîtea alte dăţi, face să citesc acest volum la scurt timp după ce revizionarea unui film american "clasic", din anii '50, mi-a amintit de potenţialul romanesc al ziaristului, portretizat în imaginarul american ca veritabil erou modern, făptură deopotrivă naivă şi cinică. Naivă în măsura în care e gata să-şi sacrifice şi viaţa pentru un reportaj senzaţional sau pentru a da în vileag un secret tulburător, cinică pentru aceleaşi motive, pervertite însă prin prăbuşirea celor descoperite în derizoriu.
În scurta sa prefaţă la acest gigantic volum (900 de pagini în format măricel), Updike mărturiseşte senin că a adunat toate (n-or fi toate, dar sînt cu siguranţă multe!) textele pe care le-a produs în ultimii ani, din narcisismul pe care orice activitate auctorială îl presupune inevitabil, dar şi în nădejdea că ele vor folosi cîndva vreunui student sîrguincios, sau biografului devotat. Dar motivaţia care stă la baza alcătuirii acestui volum de
