Un articol al d-lui Theodor Codreanu din Cronica ieşeană (nr. 7), intitulat Noi dovezi despre "suprimarea gazetarului" Eminescu, este consacrat unei relativ recente cărţi despre boala şi despre sfîrşitul poetului. E vorba de cartea d-lui Călin L. Cernăianu, Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului, de la Editura Semnele Timpului, Bucureşti, 2000. Ecouri de la apariţia cărţii am mai avut. N-am citit cartea, pe care am căutat-o zadarnic prin librării. Nu mă pot pronunţa, aşadar, asupra ei şi nici asupra valabilităţii în sine a recenziei d-lui Codreanu. De altfel, mi-am propus cu totul altceva. Dl Codreanu porneşte de la ideea că în reconsiderarea biografiei eminesciene s-ar fi produs, în deceniul din urmă, o cotitură spectaculoasă, prin interpretarea complet nouă a ultimilor şase ani din viaţa poetului. Pionierii (sau deschizătorii de drum) ar fi, în afara d-lui Codreanu însuşi, d-nii N. Georgescu, O. Vuia, Ion Filipciuc şi, acum, Călin L. Cernăianu. La ce fel de cotitură se referă autorul recenziei din Cronica nu mai e cazul să spun. Am mai comentat acest subiect, în legătură cu o carte a d-lui N. Georgescu. în România literară au fost publicate şi articolele lui Z. Ornea despre ipoteza avansată de dl N. Georgescu şi reluată cu energii noi (dar nu şi cu dovezi sau argumente noi) de tovarăşii săi pe drumul transformării bolii lui Eminescu dintr-o problemă medicală într-una politică. Deşi se intitulează cum am văzut, nici recenzia d-lui Codreanu nu aduce vreo dovadă în plus. Dacă am considerat necesar s-o discut în editorialul meu este pentru alt motiv şi anume acela că, pe măsură ce sporeşte numărul paginilor despre sfîrşitul lui Eminescu, problema bolii şi morţii lui se "clarifică" într-o manieră pe cît de neştiinţifică pe atît de vehementă, ajungîndu-se la un fel apodictic de a trata lucrurile, care nu mai admite nuanţe. Caut cu lumînarea în textul din Cronica a