Biserica de lana. Povesti de dragoste si de viata, la umbra de munti. Era ceasul acela fierbinte dintr-o zi de duminica, cand satenii se intorc de la biserica, cu pofta de mancare si de viata. Preotul le vorbise astazi despre injuratura, si poate de aceea o umbra de ingandurare ii facea sa mearga pe...

Biserica de lana

Povesti de dragoste si de viata, la umbra de munti

Era ceasul acela fierbinte dintr-o zi de duminica, cand satenii se intorc de la biserica, cu pofta de mancare si de viata. Preotul le vorbise astazi despre injuratura, si poate de aceea o umbra de ingandurare ii facea sa mearga pe drum cu capetele plecate, prin soarele tot mai necrutator. Era ceasul vrajit dinaintea amiezii unei zile de sarbatoare, cand toate marile probleme ale lumii dispar, alungand grija zilei de maine. Numai atunci taranii din satele Branului lasa deoparte plinatatea de sine - imprumutata, poate, din semetia Bucegilor - si iubirea de arginti - semn al puterii oamenilor care si-au asezat drept crez al vietii munca. Limbile se dezleaga, sangele navalnic al vestitelor neamuri branene zvacneste, transformandu-se in povesti. Fiecare casa are cate o poveste si fiecare poveste este legata de mosi si stramosi. Nici o intamplare omeneasca nu-i demna de-a fi povestita, daca radacinile ei nu coboara adanc, in cimitirele pline de oseminte, sapate in piatra dura a muntelui.

Batrana Steliana Ghica cantase astazi in balconul bisericii. Sotul ei, Moise Ghica, alerga de trei zile prin ograda, asa, sprijinit intr-o carja, ca sa-l prinda pe dulaul Haiduc, un caine "pe care tot nu reusim sa-l legam. Nu musca pe nimeni, doar ca rupe ratile". Ma vad, apoi, calauzit de cei doi batrani, pe culoarul prelung, de la parterul frumoasei lor case, cladita cu bun gust, avand etajul si mansarda din barne smolite. Mergem pe holul intunecat, eu in umbra, umbrele celor doi in f