Revista Apostrof publică, în numărul său din iulie-august a.c. cîteva pagini din ceea ce va fi, se pare, memorialistica lui Zaharia Boilă - nepot al memorandistului Iuliu Coroianu, naţional-ţărănist de frunte, nepot şi fidel prieten al lui Iuliu Maniu. Printre portrete (destul de subiective, altminteri) şi acesta al Regelui Carol al II-lea: "aşa era [...] făcut Carol II, ca să fie de toate şi să facă de toate: cercetaş şi academician, motociclist şi fotbalist, ctitor suprem al Bisericii Ortodoxe şi francmason, filatelist şi vînător, şahist şi cartofor, democrat şi fascist - încins mereu într-o horă pestriţă, nesfîrşită, de unul singur". Fostul rege: un eu împărţit cu un alt ego , total diferit. Dacă balanţa ambiguităţii regale ar fi înclinat, decisiv, spre o parte, poate că istoria României ar fi arătat altfel. Revista Foreign Affairs (numărul ultim, septembrie - octombrie a.c.) publică un eseu al lui José Piñera despre situaţia socială a Rusiei actuale. Piñera, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale în Chile, este unul dintre artizanii saltului economic chilian din ultimele două decenii. El spune: "Ceea ce Rusia avea nevoie la începutul secolului XX nu era o revoluţie bolşevică, ci una americană. Tragedia acestei mari naţiuni derivă din faptul că a avut un Lenin atunci cînd ar fi avut nevoie de un Jefferson". Dacă, la 1917, Lenin s-ar fi chemat - să zicem - Liunin şi ar fi fost un reformator burghez radical, poate că... Aşa este, dar o spune un economist. Şi ajungem astfel la marea dramă a istoricilor, dintotdeauna; pentru că oameni sînt şi ei, pentru că tot au mîinile băgate pînă la coate în trecutul pe care-l cunosc relativ bine, ar fi şi ei tentaţi să se joace de-a contrafactualul, de-a ce-ar fi fost dacă. Dacă Cleopatra ar fi fost bondoacă şi cîrnă, dacă gruzina Ecaterina Gavrilovna Gheladze ar fi murit de tifos la patru ani, nemaiajungînd nici s