Cu toţii avem complexe care ne otrăvesc viaţa în comunitate dar, în acelaşi timp, ne macină şi psihic. Societatea de azi, grăbită şi conformistă, îţi cultivă, pe de o parte, o falsă încredere în tine, iar pe de altă parte, îţi ridiculizează orice ciudăţenie, care contravine normelor impuse. Astfel apare una dintre cauzele angoasei generale, a inadaptării. La noi, însă, a arăta cu degetul şi a rîde pe la spate a devenit o boală mondenă! Obsesia că nu eşti ceea ce ţi se cere să fii, în special prin respectarea unor şabloane fizice, naşte complexe şi frustrări, mituri. Pornind de la necesitatea unei terapii de grup şi avînd drept scop eliberarea de complexe, în 1997, s-a înfiinţat un club inedit şi original, primul şi singurul de la noi de acest gen: "XXL" - clubul grăsunilor. Preşedinta clubului, Elena Toma, artist liric, pictoriţă, poetă şi creatoare de modă, a împrumutat modele "din afară" unde a descoperit "o altă civilizaţie, un alt mod de a aborda viaţa" şi a lansat o iniţiativă care a stîrnit uimire şi interes. Clubul numără în prezent aproximativ 600 de membri. Preşedinta declară că "s-au perindat de-a lungul timpului trei sferturi din grăsunii Bucureştiului". Clubul şi-a extins activitatea, dezvoltîndu-se noi compartimente: unul destinat celor cu o înălţime anormală, sub şi peste medie, un altul pentru cei de vîrsta a treia, "lipsiţi de înţelegerea celor din jur, aproape uitaţi" şi un al treilea pentru oameni singuri care-şi caută cu disperare perechea. În 1997 a avut loc primul "bal al grăsunilor", unde s-a prezentat o mini-colecţie de modă XXL şi a fost aleasă cea dintîi Miss XXL. Au urmat diverse acţiuni de acest gen, printre care "Carnavalul Pensionarilor" şi concursul Miss" Ever Green", "Cafeneaua vîrstei a doua şi a treia", "Topul anunţurilor matrimoniale", selectate de la mica publicitate etc. Sistemul de funcţionare al clubului se bazează pe înt