Sînt vreo cinci-şase aspiranţi serioşi la rolul de "Havel român", pe puţin. De ambe sexe, aspiranţi şi aspirante, cum ar veni; despre o componentă a selectului lot s-a şi spus de altfel, fără nici o glumă, cum că ar fi "Havel al nostru, cu fustă" . Dar nu e deloc limpede pe ce se bazează această fascinaţie. De ce vor fi voind unii intelectuali români lansaţi în activism civico-politic să fie socotiţi copiile indigene ale scriitorului ceh devenit şef de stat rămîne un mister. Traiectoria lui politică şi intelectuală, de fost opozant democratic al regimului comunist, nu este repetabilă în România, şi asta dintr-un motiv foarte simplu: nu mai există regim comunist. Fiindcă "modelul Havel" nu a apărut în România înainte de decembrie 1989, ci după; îndată după. Să fi fost oare pentru că Havel ajunsese preşedinte al Cehoslovaciei, în acel moment încă nedivizată?! Să fi fost resimţită apartenenţa la "specia Havel", fie ea şi cam forţată, iar ca procedeu cam frauduloasă, drept un semi-paşaport pentru o carieră similară?! Nu e cert. Ideea existenţei unor cluburi selecte, a unor nobile familii europene, a făcut, e adevărat, multe victime în România, şi nu numai printre persoane. Există chiar şi partide politice care se legitimează aproape exclusiv prin etichete şi simboluri împrumutate pe simplul criteriu al notorietăţii lor europene, la fel cum prin obscure manufacturi exotice se confecţionează tone de mărfuri purtînd etichetele unor luxoase case de mode occidentale. Atîta, doar, că nu există un "model Havel" exportabil şi nici o "specie Havel" transnaţională.

Mai mult, cehii înşişi s-au abţinut să creeze personalităţi publice fasonate mai mult sau mai puţin îndemînatic după "modelul Havel" - şi se poate presupune că originalul ar fi batjocorit crunt o asemenea idee. Cum să accepţi să fii model după ce l-ai citit pe Svejk şi ai trecut prin delirul cultului pe