"Biet animal! ai grijă de tine." Cu aceste cuvinte se încheie Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre. Cartea a apărut în 1794 în oraşul natal al autorului, Chambéry, detaliu nelipsit de importanţă pentru un text care este un omagiu fără margini adus buricului. În veacul al XVIII-lea, sediul buricului era în creier; X. de M. - fratele mai mic al agitatului Joseph de M. - întreprinde un voiaj de 42 de zile în interiorul camerei sale, mai exact în interiorul craniului său, şi povesteşte apoi minunatele peisaje văzute acolo. Pentru epoca de-atunci, vom conveni că nu era mare lucru să stai cu jaluzelele trase fără s-arunci un ochi afară: în pieţele publice cădeau capete, iar pe străzi, distracţia poporului suveran era să vîneze aristocraţi pe care să-i ducă degrabă în pieţele publice... Dar dincolo de această "ramă" îngustă era priveliştea mai largă a unei lumi care, pînă la Revoluţie, se plictisea cumplit. De plictiseală, unii scriau cărţi; şi mai plictisiţi, alţii le citeau; iar cînd şi unii, şi alţii le terminau, se-apucau de altele. "Viciul nepedepsit al lecturii" era, totuşi, cel mai mare viciu al unei societăţi formate din vicioşi, pe care eşafodul i-a pedepsit pentru vicii mult mai mărunte. Două secole mai tîrziu, stăm din nou în casă, cu jaluzelele trase. Dar nu ne mai contemplăm ţestele, căci nişte inventatori geniali ne-au făcut cadou "ţeasta" care vorbeşte singură şi pe care e mai greu s-o opreşti decît s-o porneşti. Vorbesc, desigur, despre Televiziune. Semn fără echivoc al unei plictiseli cu atît mai profunde cu cît s-a mutat la suprafaţă, Televiziunea e oţiu pur, în stare minerală. Cum am devenit incapabili să găsim în noi înşine "peisajele minunate" descrise de Xavier de Maistre, din lipsă de timp sau de cap, Televiziunea ni le oferă gata conservate. Singura noastră libertate e aceea de a schimba, prin apăsare pe buton, o conservă cu