Multe întîmplări neobişnuite s-au petrecut în această vară toridă românească, de monotonie putîndu-se plînge doar persoane excesiv de intimiste ("Cu sînii mei mici, ce viaţă monotonă duc!" - Teodor Mazilu, citat de Radu Cosaşu, în Dilema, desigur). Intre aceste neobişnuite întîmplări, şi deloc la coada şirului, se află, lucru rar, şi o faptă de idei: propunerea făcută de H.-R. Patapievici de a se instituţionaliza politic teoria lui Leonida. Nu e însă vorba de Leonida spartanul, eroul de la Termopile, ci de Leonida al nostru, naţional. De Conul Leonida. Şi de teoria lui, teoria fandacsiei. Fiindcă Leonida spartanul a lăsat un model, dar nu şi o teorie, ca Leonida al nostru, naţional. Cel care stă neclintit "faţă cu reacţiunea" şi se bucură, cu Efimiţa, de recunoaşterea internaţională şi europeană a progreselor naţionale - "chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română". Cînd atunci?! Simplu: cînd a căzut tirania şi a venit libertatea la putere! ACUM, sigur că noutate absolută nu există şi un spirit ceva mai sceptic mi-ar putea reaminti că în Domina bona G. Călinescu încercase şi el o reconsiderare a Conului. Aşa e. După G. Călinescu, "Conu Leonida atinge probleme filosofice fundamentale. Întîia este vestita teorie a «fandacsiei», după care în anume condiţii psihice «şi nimica mişcă». Cu aceasta intrăm în plină discuţie a noţiunii de adevăr. Singură senzaţia nu-i o bază de cunoaştere. Leonida exprimă în termenii lui naivi neîncrederea în lumea fenomenală, setea lui de cunoaştere trainică". Dar G. Călinescu, s-ar putea obiecta, nu e decît un infam colaboraţionist; şi, apoi, el nu voia decît să-l explice pe Con altfel, nicidecum să-i transforme teoria în propunere de practică politică, aşa cum procedează H.-R. Patapievici. Incontestabilă ar fi doar această a doua posibilă obiecţie. Într-adevăr, articolul lui H.-R. Pa