Marafeturi epice (III) Acu ar fi să ne întrebăm, privind la fata cea şcolită din compartiment, şi impulsionaţi de şcolirea ei, despre - ehe! - rostul adevărului în lumea noastră. Care adevăr şi de ce, îmi zic, în ce constă construcţia şi deconstrucţia unei imagini (a Har-Cov-ului), care anume imagine, adică despre ce imagine (standard) vorbim, în aşa fel încît să o luăm drept referinţă la ceea ce am putea socoti ca fiind construcţie şi deconstrucţie; construcţie şi deconstrucţie a ce anume, ne-ar putea întreba oricare dintre împătimiţii diferendului româno-maghiar care umplu locul, vorba poetului, şi roiesc după un semn. De unde ştii, matale, că această imagine (construită şi deconstruită) este cu adevărat ceea ce pretinzi, ar putea fi o posibilă întîmpinare a domnilor cu pricina. În acest caz, întrebarea sfîrşeşte într-o ambuscadă menită să încurce, nicidecum să descurce, să încîlcie, nu să descîlcie. Care este adevărul şi de unde să ştim noi, oricare dintre noi, că acesta este, nicidecum altul? Bună treabă, îmi zic buimac. Chiar aşa, de unde ştiu eu că adevărate sînt cele ce cred eu şi nu cele pe care jură, fără să-i tremure mîna, dom' primar Funar, mai marele oraşului spre care mă duce trenul aista. Ar mai fi de mărturisit că, imediat ce nana ardeleana cu pruncul ei pe post de domnul Goe rural, însoţiţi de juna intelectuală, au coborît la Turda, bine m-am simţit eu în compartimentul cel gol, cu mare plăcere trupească pe banchetă m-am întins, braţele sub cap eu mi le-am petrecut cam cum o fi procedat, în vremea sa, badea George Coşbuc pe cînd s-a aşezat el în iarba verii celei caniculare şi, în adierea răcoroasă, o fi privit la cei cîţiva, trei-patru, norişori aflaţi în şpaţir pe bolta cerească şi văratecă. Şi cum am stat aşa întins, pe dată am revenit la sentimente mai bune referitoare la urîţica aceea, bine ne este nouă dacă vom avea cîţi mai mulţi tineri