Despre Marian M...ăgureanu Bună seara,

Haideţi să haidem, vorba ceea, să vă povestesc cîteva impresii ale unei seri de duminică, uşor televizată. De fapt, subiectul principal, imboldul ce m-a făcut să scriu, este fascinanta ştire a serii: candidatura domnului Marian Munteanu. Şi trag aer adînc în piept şi oftez. Tristesse oblige, nu-i aşa? Pentru că el este omul pentru care mă certam în primăvara anului 1990 cu părinţii în timp ce-i urmăream îndîrjit pe "golan şi drogaţi". Enervat de insistenţele tatălui meu de a "renunţa" la Marian Munteanu şi de strania lui idee de a mă însoţi în cabina de vot (pentru a nu vota "greşit"). Pentru că el este omul pentru care sufeream în acel iunie, simţind aproape fizic fiece lovitură ce-i era aplicată măiastru de plantatorii de flori. Pentru că-mi era teamă pentru viaţa lui atunci cînd se mediatiza stupida declaraţie a minerului ce-şi făcuse un ţel în viaţă din aducerea capului lui Marian Munteanu la Petroşani. Pentru că, oricît m-a impresionat în acele zile omul Marian Munteanu, nu am aderat la frenezia celor care-i suprapuneau chipul şi chinurile peste cele ale lui Cristos. Pentru că el este omul care s-a retras, atunci, după, lucru cu care nu am fost de acord: simţeam că fără el sîntem incompleţi, că şansele noastre scad... Pentru că anii au trecut şi viaţa politică românească părea că se trezeşte din pumni ca un boxer. Era o noapte din toamna anului 1996 cînd săream în sus de bucurie prin casă. Era noaptea cînd urlam că i-am învins. Pentru că, din păcate, timpul nu s-a oprit la acea frumoasă noapte. Pentru că, revenind, Marian Munteanu este omul descoperit întîmplător după cîţiva ani la o discretă emisiune TV. Competent, sigur pe el, atent, elegant, matur, calm, cu ghiul şi zîmbitor. Embrion de politician. Pentru că el este omul care s-a lansat într-o cursă electorală alături de Virgil Măgureanu. Pentru că asta m