E cazul să vină Shakespeare! E obligatoriu. E presant. Trebuie să vină Shakespeare pentru a-i explica acestui candidat la preşedinţie că e urgent să-şi schimbe croitorul care nu vede ce gîlcă îi face costumul la gît - gîlca asta induce electoratului nu numai ideea de neglijenţă vestimentară, dar şi slaba capacitate de a se privi în oglindă cînd iese din casă, ceea ce poate naşte în mintea oricărui alegător întrebarea: dacă omul ăsta nu remarcă nimic cînd se uită la el însuşi, ce va înţelege cînd mă va privi în ochi? În campania electorală, Shakespeare e obsedat de contactul ochi în ochi dintre candidat şi electorat. Esenţa problemei - susţine el - de cînd totul e televiziune se circumscrie la privire. De aceea trebuie să vină tot Shakespeare pentru a-i corecta lumina din ochii altui candidat, ca şi mişcarea lor, în clipa cînd e întrebat ce soluţii concrete economice, politice, sociale aduce programul lui în combaterea sărăciei, de pildă. În acea clipă, ochii prezidenţiabilului - îndeobşte încremeniţi în dorinţa prea generală, dar crudă, de a face dreptate şi de a-şi aresta adversarii - încep să alerge bezmetic în cele 4 colţuri ale studioului, într-o panică foarte neplăcută (pentru a ne exprima rece, precum englezii). Domnia-sa induce impresia că-l sperie propriul program, cunoscîndu-i slăbiciunile şi neputinţele; nu "dă" bine - ar observa Shakespeare - ca liniştea tradusă de altfel printr-o dezagreabilă fixitate a privirii să revină doar atunci cînd candidatul înfierează catastrofele altora, anunţînd că-i va pune şi în lanţuri. Obsesia duşmanului - singurul care-i dă oarecare vervă - ţine de sketch-urile bine cunoscute în care comicul povesteşte cum la examenul de botanică, indiferent de întrebarea profesorului, el se întorcea la descrierea castravetului, singurul subiect pe care-l stăpînea. Shakespeare e şi cel mai indicat pentru a-i explica altui candidat c