Jan Karski n-a fost evreu şi nu e vina mea că trebuie să încep cu această conformistă precizare, ci a lumii în care trăim de 5.760 de ani după socoteala unora, de 2.000 de ani după a altora, ceea ce nu l-a împiedicat să moară, luna trecută, la Washington, ca o efemeridă în vîrstă de 86 de ani. Pe baza aceloraşi imperioase precizări la orice început de om sau de articol, ar trebui să clarific că a fost catolic, dar nu văd de ce nu ar fi mai important să se ştie că, la naştere, în 1914, la Lodz, în Polonia, nu l-a chemat Karski ci Jan Kozielewsky, urmînd ca pe parcursul vieţii - altă expresie de care nu putem scăpa... - să aibă încă un nume, Witold. A ajuns să fie încifrat ca Witold trecînd prin două întîmplări suficiente pentru a-şi înţelege secolul, secolul 20, dezmierdat cîndva, de poetul rus, sovietic şi evreu, Osip Mandelstam: "secolul meu, sălbaticule...". Diplomat de carieră la numai 21 de ani, Karski e arestat şi închis de sovietici cu ocazia împărţirii Poloniei de către Hitler şi Stalin; evadează de la "roşii", ajunge în rîndurile Armatei poloneze de Rezistenţă împotriva invadatorilor germani dar, prin 1940, în Slovacia, cade în mîinile şi ghearele Gestapoului; e torturat pentru ca să livreze nume, coduri, legături, omul nu cedează decît la gîndul sinuciderii; o încearcă, o ratează şi are norocul - de ce să uităm acest cuvînt?, soţia lui Mandelstam, Nadejda, scria că un om inteligent nu ignoră niciodată miracolele - să fie eliberat printr-o operaţie a unui comando al Armatei de Rezistenţă; atunci va primi numele de cod Witold, urmînd să lucreze ca un curier al acestei Armate din interior, supusă ordinelor primite de la guvernul polonez, aflat în exil, la Londra. Fine del primo tempo. În 1942, cu cîtva timp înainte de a părăsi clandestin Polonia spre Londra, primeşte o misiune cu care, se poate spune, fără exagerare, că nimeni nu mai fusese însărcinat pî