Marafeturi epice (I) Nu am plecat încă din staţia CFR Timişoara, tot ceea ce am relatat se va fi întîmplat după ce vom fi plecat - povestesc într-un nepotrivit viitor anterior (dacă aşa ceva o fi) din cauză că îmi este total cunoscută partea de pînă acuma derulată. Proiectul epic care îmi animă scripturalitatea e intitulat Construcţia şi deconstrucţia unei imagini: Har-Cov, adică judeţele secuieşti de după 1990, el se află în calendarul Centrului de Cercetare a Relaţiilor Interetnice, păstorit sociologic şi drămuit ştiinţific de Marius Lazăr. Noi (adică Alexandru Vlad, Gheorghe Crăciun, Andras Visky, subsemnatul) vom însoţi creator "demersul pe teren" al studenţilor sociologi de la Babeş-Bolyai. Libertatea, ni s-a spus, este maximă, aşa încît, cum anume va fi să fie cartea la care ne-am angajat rămîne să stabilească ritmul însuşi al scrierii ei care, iată, se naşte din ceva mai nimic prestabilit, cîteva vagi discuţii, angajamentul lui Alexandru Vlad că el va scrie mergînd solitar undeva, într-un sat de pe lîngă Izvorul Mureşului, cu gîndul că acolo îi va fi dat să stea alături de oameni ai locului, cutare ţăran la pădure, cutare nană, Erji-neni sau tanti Florica, şi va scruta epic cum dau ele la pui în ogradă şi cum se insinuează aici construcţia şi deconstrucţia unei imagini. Îmi propun cu Gheorghe Crăciun ceva nebulos, facem texte brainstorming , în tehnica denumită "vom face şi vom vedea", important e să dăm drumul textului, să-l răsucim între epic şi livresc, între ficţional şi non-ficţional, să-l bătucim bine cu maiul - bucata aceea de scîndură cu un mîner sculptat din brişcă pe care o folosesc femeile vara, în chiar aceste zile caniculare pe malul cutărui pîrîu montan, pe cînd spală rufele pe o piatră şlefuită de încăpăţînarea valurilor celor domolite de arşiţă: aşază ţoalele într-un anume fel, împachetate în patru, în cinci, ude şi unse cu săpun de casă