"Muncitorul nostru agricol se oboseşte îndată ce-l constrîngi la o prea riguroasă disciplină. Lui îi place ritmul neregulat, pe care-l găsim în viaţa omului primitiv; zile cu muncă din greu, urmate apoi cu lungi pauze de sărbătoare; încordare cît de tare, numai nu continuă. Românul la muncă dă iureş, întocmai ca la război. Cu zorul el face minuni. Ţăranul sfîrşeşte cu zorul , în cîteva ceasuri de clacă, o muncă pe care, de altmintreli, el n-ar putea-o isprăvi într-o săptămînă: căci la clacă are cîntece şi îndemn, pe cînd la munca obişnuită el este lăsat pe seama propriilor sale deprinderi. [...] Un an de-a lungul stă românul degeaba, şi în ultimele zile dă pe brînci. Aşa face şcolarul; aşa negustorul; aşa funcţionarul; aşa pînă şi legiuitorul. [...] În noi trăieşte încă sufletul strămoşilor noştri păstori şi agricultori primitivi, suflet care se agită cîteva luni pe an, şi hibernează în tot restul timpului. Sîntem capabili de orice virtute întru cît pentru ea nu ni se cere o persistenţă prea îndelungată. [...] Cultura Apusului însă cere o muncă uniformă, disciplinată, iar nu întreruptă şi capriţioasă. Indivizii care compun societăţile culte sînt unităţi economice formate la disciplina muncii uniform prelungite. Pentru ei cultura este o continuare naturală a fiinţei lor, iar nu o povară..." (C. Rădulescu-Motru
Cultura română şi politicianismul,
Bucureşti, 1904) * * * "Românii, luaţi individual, cu foarte rari excepţii, nu produc opere desăvîrşite pînă în amănunt, aşa cum în Apus găsim petrecîndu-se faptul la francezi, englezi, germani, italieni etc.; rare sînt cazurile, la români, de vieţi individuale în întregime închinate unui singur gînd sau unei singure opere; şi mai rare încă sînt cazurile, la români, de suflete originale cu o încredere nemărginită în valoarea lor proprie, mergînd pînă la sacrificiul vieţii pentru a-şi apăra o idee personală; la
