Scene citadine cu table şi tarabe "Ai văzut ce de bani a luat Dinamo Kiev pe Rebrov, ăla, şi pe Şevcenco? Şaijdouă de milioane de dolari..." zice Profesoru' răsfoind ziarul lui sportiv preferat. Se uită la ceilalţi cu înţeles. Adică: Dinamo Kiev, asta echipă, dom'le! Profesoru' a venit la tarabă ca în fiecare dimineaţă. De cînd fostul lui vecin de palier, Marian (pe care-l ştie de cînd era de-o şchioapă; uneori îi zice Gogoaşă, că-i plăceau gogoşile cînd era mic), are tarabă cu ziare-şi-de-toate la stradă, Profesoru' trece pe aici de două ori pe zi. Dimineaţa îl trimite nevasta la piaţă. Mai vine şi după-masa, parcă are program, Marian s-ar mira să nu-l vadă o zi. Poate alţi pensionari or juca table prin Cişmigiu, Moghioroş, ori cine ştie pe unde... Dar el, Profesoru', nu prea iese din zona lui. Dacă băieţii joacă rummy, n-o să refuze. Au un loc al lor, pe nişte pietre, sub o salcie de la colţul blocului. "Azi n-o să fie acolo, bate vîntul", spune Marian, cunoscător al obiceiurilor locului. Aşezat pe scaunul pe care de obicei stă Marian cînd n-are clienţi, Nea Titi e în programul zilnic. Acum se găseşte la momentul taclalelor de la tarabă. E important să-ţi faci un program, cînd ieşi la pensie. E greu la pensie - şi nu fizicul te lasă neapărat (deşi pe el chiar trupul l-a trădat; un vas de sînge spart pe creier...). Te simţi ca o legumă, iar un program îţi dă o motivaţie, consideră Nea Titi. Profesoru' ţine strîns între gambe sacoşa cu sifoane şi continuă să răsfoiască ziarul. Şi-a pus ochelarii (nişte ochelari eleganţi, de intelectual) şi parcurge rapid titlurile. "Uite, Tyson a fost amendat!". "Cu cît?", întreabă Nea Titi, ridicîndu-şi ochii din ziarul lui sportiv. El nu găsise încă ştirea asta. "Cu vreo 200 de mii de dolari!", spune Profesoru' de parcă ar rîde de ridicolul amenzii. "Ce-nseamnă pentru el 200 de mii de dolari?! Nimic. El ia într-o repriză c