În calitate de fost... În toamna lui 1980, conducerea şcolii unde lucram a venit cu o idee "trăsnet": în calitate de foşti diriginţi, toţi cei ai căror elevi terminaseră în luna iunie a acelui an, să mergem la uzina de vagoane, să vedem cum s-au integrat băieţii şi să raportăm în scris cele văzute. În timpul nostru "liber", bineînţeles. Însuşi conceptul m-a scos din sărite, întrucît orice adult, pe măsură ce înaintează în vîrstă, dobîndeşte din ce în ce mai multe asemenea valenţe: eu, nu-i aşa, sînt azi o fostă pionieră, utecistă, elevă la un liceu de elită şi la o universitate transilvană, profesoară la ţară, gravidă, lăuză şi cîte şi mai cîte. În logica respectivei conduceri, de aici decurg tot atîtea obligaţii, gen "Ia du-te tu, în calitate de fost pionier, şi adună fier vechi" sau "Dacă tot eşti o fostă profesoară de la ţară, datoria ta e să sapi sfecla". Bineînţeles că, totuşi , m-am dus la uzină şi am constatat că foştii mei elevi erau ţinta batjocurii "normale" în orice era administrat de stat: cei mai buni meseriaşi aveau cele mai proaste locuri de muncă, într-o hală trei băieţi stăteau de o săptămînă, întrucît macaragiţa se îmbolnăvise şi n-avea cine să le ridice enormele bucăţi de oţel pe care trebuia să le strunjească (ce-i drept, stăteau pe tot atîţia bani ca şi cum ar fi lucrat). În calitate de foşti elevi ai mei, după '89, m-au oprit pe stradă, de vreo patru-cinci ori, tineri sau mai puţin tineri de toate naţionalităţile (trei români, un maghiar, un ţigan) oferindu-mi bani ca să le... fur o diplomă de bacalaureat. Nu se cunoşteau între ei şi, evident, nu-şi mai aminteau îndeajuns de bine nici de mine, altfel nu ar fi venit cu ideea asta. Dar, o dată ce le-a venit, or fi auzit de undeva că aşa ceva e posibil. Totuşi, nu-i chiar totuna ce... fost eşti. Bunăoară, fosta mea directoare, azi pensionară, îşi mai păstrează vechea aură, care-o ajută azi s