Iată ce produce audiovizualul consumatorului său: 1. Îl iluzionează, f'ăcîndu-l să creadă că tot ceea ce se întîmplă în cutia magică (radio sau televizor) este realitate, cînd, de fapt, este o pseudo-realitate, o realitate în oglindă, un, cum spune Ion Barbu, "joc secund", fie că este vorba de emisiuni-înscenări de artă (teatru, film, imitaţii de tot felul), fie că este vorba de iluzii vitale, cum ar fi inducerea ideii că poţi trăi, ba chiar te poţi îmbogăţi jucînd la bingo sau participînd la diverse concursuri, în care nu trebuie să faci nimic altceva decît să dai un "simplu telefon", să desfaci un capac, să recunoşti un titlu, o replică, un interpret, să cumperi cît mai multe produse, care au darul să îngraşe, să îmbolnăvească de diabet, să dea peste cap metabolismul sau să creeze dependenţă. Pentru asta, pentru vina de a fabrica iluzii şi, în consecinţă, deziluzii, ar trebui ca "personajul" numit mass-media să-şi scoată ochii, precum Oedip, care, printr-o iluzie provocată de destin, şi-a ucis tatăl, s-a căsătorit şi a făcut copii cu propria mamă. 2. Îl minte, lăsîndu-i pe toţi neaveniţii (chiar dacă printre ei se strecoară şi cîte un "avenit"), politicieni, comentatori sau pur şi simplu şarlatani, să construiască imagini false, neadevărate, mincinoase despre trecutul, prezentul şi viitorul consumatorului, ale grupului din care face parte,
ale locului în care vieţuieşte, ale relaţiilor pe care trebuie să le aibă cu vecinii, cu lumea. Pentru această vină, "personajului" numit mass-media ar trebui să i se taie limba, aşa cum li se făcea în vremuri imemoriale mincinoşilor. 3. Îi aduce veşti proaste, din ce în ce mai proaste (inundaţii, uragane, incendii, cutremure, secete, viscole, avalanşe, războaie, dictaturi, asasinate, sinucideri, violuri, evadări, scumpiri, atentate, falimente, corupţii, creşteri de taxe, scăderi de rating etc). Aducătorul-de-veşti-p