Prietenul meu nu a mai revenit în ţară din 1990, cînd s-a instalat definitiv în Franţa. Ardelean cu românismul în el, şi-a făcut socoteala că acum, la aproape 14 ani, băiatul său poate să înţeleagă iar el trebuie să-i explice cam ce-i aia România. Şi ce loc poate fi mai nimerit pentru un astfel de periplu iniţiatic decît Maramureşul pitoresc şi istoric. Cum şi eu aveam treburi profesionale prin zonă, ne cuplăm şi o luăm împreună spre poarta de intrare a Prislopului. Primele cuvinte cu care sîntem întîmpinaţi în Borşa, de către nişte fetiţe ce se joacă în faţa unei case sînt "bonjour!" Hait, nous l'avons feştélé! - zic eu în sinea mea, cu gîndul la misiunea pedagogică a amicului meu. Ne continuăm drumul şi, cum e ora mesei, ne interesăm de un restaurant. Toată lumea ne îndrumă, univoc şi cu mîndrie în glas, spre aşezămîntul numit "Perla Maramureşului". Ajunşi aici, rămînem fără glas: la soare te puteai uita, da' la dînsu' ba! N-am văzut în viaţa mea atîtea balcoane, balconaşe, turnuri şi turnuleţe pe metru pătrat! Iar cînd intrăm înăuntru, ni se taie respiraţia: nu se poate!, ooo! uite colo! formidabil! Interjecţiile continuă şi după ce ne aşezăm la masă şi începem să mîncăm cu ochii pe pereţi. Ţinut, se pare, de un maramureşean stabilit în Elveţia, hotelul-restaurant "Perla Maramureşului" prezintă expuse pe pereţi, tavane şi stîlpi, într-o clădire exclusiv din lemn, concepută însă în genul spaţiilor comerciale occidentale, toate obiectele pe care cineva şi le poate imagina că au traversat vreodată o gospodărie ţărănească: căruţă, opinci, furcă, plug, animale sălbatice împăiate, blide, oale şi ulcele, lămpi de gaz "boiereşti", cuiere din coarne de cerb, linguri de lemn, şosete de lînă şi multe, multe altele. Ceva marmură, nişte amoraşi din ipsos,
un bar nichelat aduc mărcile inconfundabile ale prosperităţii. Sinteză prin înghesuială... - şopteşte nesigur
