Cum am promis in urma cu citeva saptamini, dupa textul lui Radu PETRESCU Despre univers, il publicam in premiera absoluta si pe cel intitulat Ocheanul intors, datat 1956.

Alt Ochean intors decit volumul de jurnal aparut in 1977, alt tip de text, cu alta structura, desi – pe de alta parte – sint aici idei si contururi ale scriiturii care se intilnesc si in jurnal, si in alte pagini ale lui Radu PETRESCU, pina la formulari coincidente sau preluate efectiv dintr-un loc intr-altul. Nu pare sa lipseasca nici una dintre obsesiile autorului: devotiunea fata de arta, fata de scris, raportul dintre „compozitie“ si „ordonanta“, permanenta relectura a clasicilor, echivalenta dintre realitatea naturala si cea textuala (metoda urmata in redactarea lui Matei Iliescu – vezi notatiile explicative din Parul Berenicei) etc. etc.

Ocheanul intors (varianta 1956) e un text cu pasaje numerotate, ca niste versete (pina la 453). Ca-ntotdeauna, cu atit mai mult in tinerete (avea 29 de ani cind transcria Ocheanul...), Radu PETRESCU experimenta formule, tatona structuri diverse. Scrisese Didactica nova, la care face referire si aici. Avea o ambitie extraordinara – si de asta-data o si marturiseste, plasindu-se la un moment dat pe sine la capatul unei insiruiri de nume dintre cele mai mari ale literaturii universale. Greu de incadrat intr-un gen anume, textul alterneaza propozitiile teoretizante cu note de lectura, consemnari de evenimente ori detalii cotidiene, consideratii diverse. Tema generala ramine aceea a literaturii, drept pentru care putem spune ca avem in fata un soi de ars poetica. Tonul e la inceput surprinzator de sententios si, acolo unde face aprecieri asupra unor scriitori si opere, devine chiar taios, „brutal“ pe alocuri, cu opinii citeodata drastice pina si despre colegii de grup „tirgovistean“ (asupra carora – ce-i drept – revine, retuseaza, reevalueaza). D