Despărţindu-se seara, Cel de Sus promise lui Moise că a doua zi vor continua discuţia. Dar această "a doua zi" n-a mai venit. După micul dejun trebui să se îmbrace în costumul său de vînător. Mergeau la o plimbare mai lungă prin dumbrăvile rîului: "Iubitul meu, Moise, eşti de acord cu mine că nu toţi oamenii vizitaţi sînt la fel. Şi tu eşti altfel decît ei. Ce observ? Eşti nemulţumit?" Moise se scutură: "Vai de mine! Cum aş putea gîndi aşa ceva? Slăbiciunea mea provine din obligaţia care o am faţă de o tînără fată. Mai pot eu să mă însor?" - "Eu v-am făcut după chipul şi asemănarea mea şi nu-mi pare rău. Aceeaşi treaptă de simţăminte, de multe ori nebănuite, ne leagă de sute de ani. Dar tu vei ieşi din gloatele de rînd şi vei urca îmbogăţindu-te cu înţelepciune. Oamenii s-au înmulţit peste măsură. încep să se deosebească între ei, ceea ce eu n-am vrut." Moise prinsese curaj spre bucuria bătrînului. "în privinţa poporului ales umblă zvonuri că mai multe popoare îşi revendică dreptul primului ales. Şi de ce să fie un popor mai slăvit şi mai tare decît altul?" - "Iată dovada că nu-s la fel. Descoperindu-se semeni, oamenii cad în ispită. Tu vei fi mîna mea dreaptă, paloşul care va tăia orice neascultare. Nu-ţi făgăduiesc palate împărăteşti, ci, după cum ţi-am mai spus, suferinţă, războaie şi urgii. Singura ta bucurie va fi faptul că îmi slujeşti mie."

*

* *

în mijlocul tîrgului, la capătul podului, două mogîldeţe înfofolite în haine de iarnă, întindeau mîna la trecători, cerşind. De aproape recunoşteai un bătrîn cu barbă albă ca penele unui porumbel, lîngă el, un vlăjgan de bărbat, care cînta atît de măiestrit, că se strînsese locuitori din toate părţile tîrgului, chiar şi din mahalalele cele mai depărtate, după cum îi puteai recunoaşte cu uşurinţă după portul lor. Ca într-o cîntare tristă, vocea gingaşă a tînărului, repeta