Trei instituţii, Ministerul Culturii din România, Consiliul Indian pentru Relaţii Culturale şi UNITER-ul au conlucrat pentru a putea oferi publicului românesc ocazia de-a urmări, din nou, un spectacol de dans clasic indian. În ultimele două decenii am avut de mai multe ori prilejul să vedem recitale oferite de dansatoare indiene, acompaniate de formaţii instrumental-vocale tradiţionale, în două dintre stilurile clasice ale Indiei, Bharatanatyam şi Kathak. În acest din urmă stil a evoluat şi dansatoarea Pragati Sood, pe scena Teatrului de Operetă din Bucureşti, ulterior şi la Râmnicul Vâlcea şi Sibiu.

Stilul Kathak, propriu nordului şi nord-vestului Indiei îşi are rădăcinile în arta rapsozilor nomazi "kathaks", adică povestitori, care interpretau poveşti, "kathas"din mitologia hindusă, în pieţele satelor sau în curţile templelor. Forma cea mai veche, legată de templu, s-a născut în perioada premedievală, în strânsă legătură cu literatura, sculptura şi pictura indiană, iar o altă direcţie, mai nouă, a apărut în secolele doisprezece-treisprezece, la curtea împăraţilor Maguli.

Pragati Sood şi-a început recitalul cu o invocare a zeului Shiva, care să binecuvânteze atât pe artiştii de pe scenă cât şi publicul din sală. A continuat cu dansuri care să evidenţieze calităţile tehnice ale acestui gen, ritmurile extraordinare, cântate de Naushad Ahmed la tabla, de Fateh Ali la sarongl, de Imran Khan vocal, de Abhimanayu Lal la pakhawaj şi interpretate de dansatoare, care dialoga ritmic cu instrumentiştii.

Ceea ce impresionează, între altele, în stilul lui Kathak, ca şi în cazul celorlalte stiluri de dans clasic indian, este capacitatea dansatorilor de a-şi stăpâni fiecare parte a trupului, pentru a obţine un control perfect asupra ei, independent de mişcările celorlalte părţi ale corpului, toate gesturile şi expresiile faciale fiind minuţios cod