De pe malurile Pacificului am primit astă-vară una din misivele cele mai stranii din toată existenţa mea. Nu era propriu-zis o scrisoare, mai curând un comunicat. De aceea îmi voi şi îngădui să citez din el deoarece e destinat tuturor prietenilor expeditoarei. (Poate unii dintre Dvs. - supravieţuitorii generaţiei decimate de comunişti - se şi numără printre ei). În orice caz emiţătoarea ar merita să aibe în România numai prieteni. Veţi vedea imediat de ce.
O chema, când am cunoscut-o în adolescenţă, Luli August. Apoi s-a căsătorit şi a adăugat numelui ei, Ioana Sturdza. Îşi semna picturile Luli August Sturdza. Semnătura ei o regăseai de fapt în felul ei de a picta, îmbinând desenul şi culoarea cu obiectele şi umorul. Exemplar din acest punct de vedere rămâne mai ales tabloul cu care figurează într-un dicţionar al plasticienilor români "Venus la Isarlîk". Referinţa la Ion Barbu defineşte destul de bine nu doar pictura ci şi pe pictoriţă, dezbărată de orice urmă de convenţionalism. Îmi aduc aminte că în timp ce noi, mai toţi tinerii în vacanţă la Mangalia, stăteam prin pensiuni şi chiar şi la unicul hotel din staţiune, Delureanu), ea îşi instalase cortul în curte la Menaru (turcoaica noastră, prietena tuturor artiştilor cărora le citea destine fabuloase în palme şi-n cafea). Luli vindea, pentru a se întreţine, cordoane în lemn pictat, la capul digului de la Mangalia şi părea (să fi fost un semn, în exil a stat la un moment dat chiar la Hollywood?) o imagine de film: tânără, suplă, sportivă, cu râsul cel autentic al lipsei de prejudecăţi.
De la prima soţie a lui Alecu Paleologu (Ina - azi Naumescu) am aflat că Luli trecuse apoi în rezistenţă împotriva comuniştilor făcând parte dintr-un grup, Zurăscu, şi că o vreme o ascunseră la ei acasă. Nu se lăudase niciodată în exil, cu activitatea aceasta riscantă. Făcea parte din cei pentru care excepţionalul c
