Festivalul, desfăşurat între 9 iulie - 26 august, a reunit spectacole de teatru, concerte de muzică simfonică şi muzică de cameră ale unor trupe de prestigiu din întreaga lume.
Spectacolul Ioana d'Arc. Pagini de dosar de Mihai Măniuţiu, o coproducţie SMART - T.N.B., a fost deosebit de apreciat atît de critica de specialitate cît şi de public. Ştiri despre Ioana d'Arc au fost difuzate pe postul naţional de televiziune din Austria la o oră de maximă audienţă, iar cotidianele centrale au publicat cronici elogioase. Astfel, în numărul din 24 august, "Neue Kronen Zeitung", ziar cu un tiraj de 2.000.000 de exemplare, titra: "Ceea ce alţii reuşesc numai cu echipament de tone şi milioane, o mică trupă a putut cu cele mai simple mijloace: să creeze o atmosferă zguduitoare, fără să se căznească să răzbată prin patos şi kitsch pînă la genunchi." Şi, în continuare: "Oana Pellea este o Ioana emoţionantă, care cîntă cu virtuozitate pe claviatura stărilor sufleteşti. Spectatorii au în faţa ochilor mai puţin o sfîntă transfigurată, cît mult mai mult un om viu, cu spaime şi viziuni. Şi mai presus de orice, ea nu este o luptătoare viguroasă, cu darul sacrificiului." Despre forţa montării, cronicarul Oliver A. Láng notează: "Cine face teatru atît de departe de clişeele hollywoodiene, precum regizorul Mihai Măniuţiu, trebuie să puncteze uşor! Şi astfel avem parte de o lucrare plină de forţă şi impresionantă, care cucereşte în acelaşi timp prin sensibilitate."
Cronica din cotidianul "Kurier" din 24 august face aceeaşi risipă de elogii: "în imagini foarte subtile, dublate de o muzică grandioasă (Arvo Pärt, Hildegard von Bingen şi Robert Ronan), regizorul Mihai Măniuţiu reuşeşte un miracol teatral. Calvarul Ioanei ca o călătorie în sufletul unei martire. Sfîntul Mihail ca însoţitor erotic-letal al veşnic valabilelor şi profund umanelor năzuinţe. Moartea şi transfigurare