Acest articol deschide o posibilă dezbatere despre modul de atribuire a premiilor literare, un subiect controversat în ultimii ani.

Sunt aşteptate şi alte intervenţii.

Ultimii doi-trei ani au acutizat insatisfacţia hrănită de modul cam neprofesionist de acordare a premiilor literare de către cele două instituţii consacrate: Uniunea Scriitorilor din România şi ASPRO. A provocat o adevărată furtună arbitrariul cu care juriul condus de Eugen Negrici a decis, în urma unei obtuzităţi flagrante, că în 1999 nici o carte de proză nu merită atenţia unui premiu. Pe de altă parte, ASPRO persistă într-o practică bizară de a-şi desemna aleşii prin votul comunicat telefonic, în două etape de selecţie: prima în care se aleg nominalizaţii, iar a doua se votează unul din cinci. Nimeni nu poate spune cine asigură onestitatea contabilizării voturilor comunicate telefonic, aşa încît rămîne spaţiu deschis arbitrariului şi suspiciunii. Ambele asociaţii de scriitori păcătuiesc printr-un sectarism mai mult sau mai puţin evident. A fost evidenţiată perindarea sau succedarea premiaţilor în juriu şi abonarea foştilor membri ai juriului dintr-un an anterior la premiul Uniunii Scriitorilor. Ambele organizaţii sau asociaţii de scriitori păcătuiesc printr-o mare secretomanie în jurul premiilor, cînd ele ar trebui să facă publică desfăşurarea competiţiei dintre cărţi, să conlucreze cu presa în cunoaşterea etapelor de discuţie sau de selecţie. În altă ordine de idei, Consiliul Uniunii Scriitorilor se face vinovat de o desemnare neglijentă a unor membri în juriu, membri care nu-şi pot proba prin nimic competenţa în cunoaşterea producţiei literare a ultimului an. Sînt destule argumente care ne îndreptăţesc temerea că Uniunea Scriitorilor şi ASPRO se apropie, dacă vor proceda tot aşa în continuare, de momentul în care va fi evidentă incompetenţa lor în jurizarea producţi