9 zile şi jumătate

Rubrica asta săptămînală ce îi ritmează de ani buni viaţa i-a intrat în sînge Cronicarului, devenit dependent de reviste literare "calde", cărora în scurtul concediu tocmai încheiat le-a simţit lipsa, ca un fel de revistotimie (cam masochistă). La întoarcere, primul lucru a fost să se repeadă la publicaţiile adunate în cele 9 zile şi jumătate de absenţă din redacţie. Şi dacă era marţi, era revista 22, aşa că a citit cu lăcomie numerele 33 şi 34. A început, ca totdeauna, cu tableta lui Dan Perjovschi - perla de umor negru formată în fiecare săptămînă în jurul unor ţăndări de actualitate. Nu obişnuita miştocăreală a gazetarilor cu condei vioi, nici ghiara caustică a "apucaţilor" justiţiari, ci observaţiile inteligent-amare ale unui artist căruia îi pasă ce se întîmplă cu ai lui. Numai la Tia Şerbănescu mai e de găsit acest tip de concizie spirituală şi gravă în acelaşi timp. * Multe au fost de citit în nr. 33 (şi încercînd să enumăr doar cîteva, teamă îmi e ca pentru nr. 34 n-o să mai rămînă loc): şi paginile despre Raymond Aron, cel mai important gînditor liberal francez, a cărui operă a început să fie tradusă la noi abia de la mijlocul anilor '90, şi mărturia Ninei Cassian despre Ultima vară a lui Babu Ursu, în care se insistă pe ideea că revolta prietenului era provocată de transformarea idealului în care crezuse în contrariul lui: "Trăia într-un regim odios, care-i strivea şi-i batjocorea credinţa (un regim de care n-a "profitat" niciodată, cum s-a insinuat de curînd, n-a avut funcţii, n-avea bani, umbla prin Europa cu salamul în raniţă...). E ciudat (sau poate că nu e ciudat) că indivizi care nu au crezut în nimic decît în propria lor chiverniseală, oportunişti, cinici, ba chiar rău-făcători, mai au şansa de a fi acceptaţi sau iertaţi ("asta era situaţia..."), dar un drept-credincios trebuie înfierat şi pus la zid (exac