Falsa casă

Şi pierderea, aici, undeva, lîngă mine,

singura, virtuoasă şi eficace, care-mi rămîne aproape,

productivă de viaţă în urmă, izvor

nesecat, forţă în mare formă.

O odaie în care locuiesc cei care pleacă.

Există, departe şi, tocmai, numai pentru

uzul departelui, pentru funcţia necesară

şi blîndă, neobservată, discretă şi feroce, a

îndepărtării, falsa casă, casa pentru cei care

au plecat de acasă şi dau peste ea în

mijlocul (mai la dreapta

sau mai la stînga) pustietăţii (o articulezi,

abstract, cu un drum, şi ea se răzbună).

în falsa casă, cel care vine (întotdeauna co-

hortă: numai pluralul se simte ameninţat

şi fragil, devine puternic înlăuntrul său - foarte,

atît de puternic) nu întîlneşte pe nimeni.

Nimeni nu îl primeşte, nu îl întîmpină. Casa-i

de-ajuns pentru asta.

Intră - s-a bucurat deja, la distanţă,

cu ochiul, acum se teme cu urechea - şi cade

la pămînt fără să se întrebe.

Dacă ar rămîne ar fi nimicit, iar drumul

nu rămîne niciodată singur, degeaba, mai bine el

decît fantoma sa, mai bine să fie el

însuşi fantoma - din timp, se scoală devreme

să nu-ncărunţească, acum.

Nu te poţi teme niciodată prea mult. Puterea

nu-i decît puterea spaimei.

-Stai calm! Este camera de evacuare.

înăuntrul casei nu-i dincolo de pereţi,

ci departe, mereu în altă parte.

Aici se produce exteriorul, niciodată nu

eşti departe. Gîndeşte-te, şi doar la probleme:

în ultimul secol, ai luat zilnic bani cu-m-

prumut. Cui ai să-i dai înapoi? Şi cum

au fost atît de mulţi cei care te-au

crezut - o cetate?

Ai fost convingător, şefule, sau le-a fost

milă de tine. Hotărăşte